În dorința de a pregăti cum se cuvine meciul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a programat miercuri, la Odorheiu Secuiesc, în compania grupării FCM II Târgu Mureș, Sporting Suceava a pornit spre locul de desfășurare a partidei încă de ieri dimineață. După ce s-au cazat la o pensiune din localitate, fotbaliștii pregătiți de Ovidiu Ciobanu au vrut să susțină și o primă ședință de pregătire pe terenul care va găzdui confruntarea cu FCM II Târgu Mureș, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza ploilor torențiale din ultimele zile, care au afectat destul de serios suprafața de joc. În ciuda acestui aspect, starea de spirit din sânul grupării sucevene este una pozitivă. „Am deplasat la Odorheiu Secuiesc un număr de 20 de jucători și lucru îmbucurător, nimeni nu are probleme de sănătate. Conducerea clubului își dorește foarte mult promovarea, astfel că în cazul îndeplinirii obiectivului și răsplata pe care o vor primi fotbaliștii va fi una pe măsură. Așadar, toată lumea este conectată la maxim și așteaptă cu încredere meciul de mâine cu campioana județului Mureș”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Confruntarea dintre Sporting și FCM II Târgu Mureș va fi condusă de o brigadă din Cluj Napoca, cu Florin Dreve la centru, ajutat la cele două linii de Ionuț Câmpeanu și Claudiu Lucaciu. Observatori au fost desemnați Costin Toma (Piatra Neamț) și Ioan Mandoca (Brașov).