Sporting s-a impus cu scorul de 3-1 în amicalul cu Ceahlăul II disputat sâmbătă, la Piatra Neamț. Meciul a fost dominat în mare măsură de fotbaliștii suceveni, care au punctat prin Ferariu, Stănescu și Căinari. „ A fost un ultim examen înaintea startului sezonului oficial. Echipa s-a prezentat bine, așa că suntem încrezători în ceea ce privește returul Ligii a III-a”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.
Sporting a început jocul în formula Pascal – Longher, Ferariu, Kuruc, Pantea – P. Bosancu, Stănescu, Apetri, Azaharioaei – Șuleru, Căinari. Au mai intrat Amănăloaie, Ivan, Moldovan, Abeni și Cutaș.
Pe parcursul reprizei secunde au fost utilizați Cătălin Sava și Robert Neagu, cei doi tineri fotbaliști veniți în probe de la FC Național. Nici unul dintre ei însă nu a reușit să impresioneze, așa că sucevenii au decis să renunțe la înregimentarea lor.