Fotbal – Liga a IV-a

Sporting a început sezonul cu stângul



Prisacă este om de bază la Gura Humorului
Prisacă este om de bază la Gura Humorului

Sezonul de primăvară al Ligii a IV-a a debutat în week-end-ul trecut într-un cadru hibernal. Sâmbătă, în deschiderea etapei a XIX-a, CS Gura Humorului a trecut lejer de Unirea Boroaia cu scorul de 6-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Prisacă (2), Gafița (2), Beleca și Timu, în vreme ce golul de onoare al vizitatorilor a fost reușit de Clim. Derbiul rundei a revenit surprinzător Forestei Moldovița, care dispus cu scorul de 3-1, pe teren propriu, de liderul la zi al clasamentului, Sporting Suceava. Gazdele au condus la un moment dat cu scorul de 3-0 grație golurilor semnate de Ilie, Mândrilă și Ruxandari, sucevenii izbutind să marcheze golul de onoare abia în minutul 90, prin Păcurari, din penalty. Cu o altă surpriză, scor 3-2, s-a încheiat confruntarea de la Liteni, dintre Viitorul și Foresta Mălini. Oaspeții au condus de două ori pe tabela de marcaj datorită realizărilor lui Bălău și Vasiliu, însă gazdele au revenit de fiecare dată în joc ca urmare a reușitelor semnate de Craiu și Tomescu, izbutind apoi să înscrie golul victoriei prin Scutelnicu. Într-un alt meci al etapei, FC Marginea a învins la limită pe Dorna Vatra Dornei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Casoinic.
Iată rezultatele complete înregistrate în runda a XIX-a a Ligii a IV-a:
Foresta Moldovița – Sporting Suceava 3-1
CS Gura Humorului – Unirea Boroaia 6-1
FC Marginea – Dorna Vatra Dornei 1-0
Viitorul Liteni – Foresta Mălini 3-2
Voința Stroiești – Bucovina Rădăuți 4-1
Zimbrul Siret – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 3-0
Florconstruct Pătrăuți – Minerul Iacobeni 0-3
Steaua Dumbrăveni – Rapid II Mihoveni 0-3
Bucovina Frătăuții Noi stă.
Iată cum se prezintă ierarhia Ligii a IV-a la finalul sezonului de toamnă:
Clasament
1. Sporting Suceava 18 12 5 1 49-20 41
2. Foresta Mălini 18 11 3 4 56-26 36
3. Foresta Moldovița 18 10 5 3 54-28 35
4. Dorna Vatra Dornei 18 11 1 6 43-15 34
5. CS Gura Humorului 18 13 2 3 58-22 33
6. Rapid CFR II Mihoveni 18 10 3 5 55-28 33
7. Minerul Iacobeni 18 10 3 5 47-38 33
8. Bucovina Frătăuții Noi 17 10 2 5 42-22 32
9. FC Marginea 18 8 1 9 32-35 25
10. Viitorul Liteni 18 7 2 9 36-32 23
11. Unirea Boroaia 18 7 0 11 36-51 21
12. Zimbrul Siret 17 6 2 9 25-34 20
13. Voința Stroiești 18 4 4 10 22-44 16
14. Steaua Dumbrăveni 18 4 3 11 16-36 15
15. Bucovina Rădăuți 18 4 1 13 22-70 13
16. Florconstruct Pătrăuți 18 3 0 15 21-59 9
17. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 18 3 1 14 16-68 -2
Notă: CS Gura Humorului a început campionatul cu o penalizare de 8 puncte, iar Rarăul Câmpulung Moldovenesc cu o penalizare de 12 puncte! Danalis Zvoriștea s-a retras din campionat înainte de finalul turului și toate rezultatele i-au fost anulate. Steaua Dumbrăveni s-a retras din campionat după finalul turului și conform regulamentului va pierde cu scorul de 3-0 la „masa verde” toate meciurile pe care le mai are de disputat în actuala ediție de campionat.