Fotbaliștii echipei Sporting Suceava au început meciurile amicale cu o partidă în compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de Ovidiu Căldăruș. Deși nu au fost interesați de scor, după două reprize de joc, fotbaliștii de la Sporting s-au impus cu scorul de 4-1, pe un teren destul de dificil al Stadionului 1 Mai din Ițcani. Deși, inițial, cei doi antrenori ai echipei Sporting, Claudiu Sevaciuc și Bogdan Grosu, și-au propus să facă un program de alergare continuă de 45 de minute, între timp a apărut varianta cu juniorii, care s-a dovedit mai bună. În acest meci, cei doi antrenori au încercat o nouă formulă de așezare în teren, 4 – 1 – 4 – 1, dar și testarea tuturor jucătorilor din lot, inclusiv a celor mai tineri.
„Am preferat un joc cu juniorii, pentru a vedea la lucru o parte dintre ei, născuți 1995, precum jucătorii noștri Plăcintă sau Buziuc. Am încercat și un sistem mai nou de așezare în teren, unul care credem că se potrivește la ce jucători avem în lot. În același timp, ne-am făcut unele idei, cam unde ar fi bine să joace anumiți jucători și care pot să evolueze pe mai multe posturi”, a declarat antrenorul Claudiu Sevaciuc.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că deși terenul nu a fost unul care să permită o tehnică foarte bună, jucătorii de la LPS l-au impresionat prin atitudine și o apărare foarte bună.
Următorul meci test pentru Sporting este programat pentru sâmbăta viitoare, la Târgu Neamț.
Fotbal
Sporting a făcut un antrenament util cu juniorii de la LPS Suceava
