Alte sporturi

Canotorii din lotul olimpic al României au scos la licitație obiecte personale, cu însemnătate specială, în scopul susținerii luptei împotriva virusului COVID-19 din județul Suceava

Semne bune la CSU Suceava după ce cunoscuții oameni de afaceri Ciprian Nuțu și Vasile Armenean au fost cooptați în Consiliul de Administrație

Meciul de deschidere al celei de-a XI-a ediții a Cupei Monitorul s-a întrerupt brusc, din cauza ploii, chiar după primul schimb de mingi

Ploaia a fost cea care a stopat pofta de tenis a veteranilor Mircea Crainiciuc si Liviu Oanea

Ghiță Păcurariu, omul care a activat două decenii la cel mai înalt nivel în domeniul recuperării și fizioterapiei, își va pune expertiza acumulată în folosul sucevenilor

Cele trei formații sucevene din Liga a III-a mai au termen până pe 5 iunie ca să depună la FRF dosarul de licențiere

Foresta și Bucovina Rădăuți au fost printre fruntașele Seriei I a Ligii a III-a în sezonul recent încheiata. Foto Cristian Plosceac

Foresta și Bucovina Rădăuți au fost printre fruntașele Seriei I a Ligii a III-a în sezonul recent încheiat. Foto Cristian Plosceac

Suceveanul Răzvan Gavriloaia a fost privat de titlul de campion al României, cu Dinamo, în urma unei decizii îndoielnice, luate în birourile Federației Române de Handbal

Federația Română de Handbal a anunțat că turneele finale naționale, pentru care sunt calificate și echipele de juniori I și II de la CSU Suceava, vor avea totuși loc

CSU Suceava va juca turneul pentru promovarea în primul eșalon la 30 de zile după ce Guvernul va permite reluarea antrenamentelor în săli

CSU Suceava are drept obiectiv promovarea în eșalonul de elită al handbalului românesc

Varianta propusă de Foresta, privind reorganizarea Ligii secunde în două serii a câte 14 echipe, se bucură de susținere la nivelul cluburilor din eșalonul al doilea

Aerostar și Foresta vor promova braț la braț în Liga a II-a în cazul în care FRF va decide să schimbe modul de desfășurare a eșalonului secund

Ministerul Tineretului și Sportului anunță că activitatea copiilor în cadrul cluburilor și al școlilor sportive trebuie să mai aștepte

Bucuria micilor fotbaliști de la Juniorul Suceava este nemărginită atunci când se află pe terenul de sport

Forestierii continuă să viseze la Liga a II-a după ce băcăuanii de la Aerostar au anunțat că se confruntă cu mari probleme financiare

Foresta i-a învins în acest sezon pe cei de la Aerostar atât în campionat cât și în Cupa României

Dubla campioană mondială Gianina Beleagă este convinsă că perioada de autoizolare petrecută la Valea Moldovei a întărit-o psihic în perspectiva Jocurilor Olimpice de anul viitor

Spre deosebire de Foresta, Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni sunt de acord cu decizia luată de FRF în privința eșalonului al treilea

Campionatul Ligii a III-a a fost suspendat definitiv de către FRF. Foto Cristian Plosceac