Djokovic – Murray, finala la Australian Open 30 ian. Djokovic – Murray, finala la Australian Open Tenismanul britanic Andy Murray, numărul doi mondial, care va disputa finala Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, împotriva liderului clasamentului ATP, Novak Djokovic, spune că, duminică, în fața sârbului, cheia este să… 30 ian. Djokovic – Murray, finala la Australian Open
Amicalul dintre Bucovina Pojorâta și Dacia Unirea Brăila a fost anulat din cauza terenurilor impracticabile Dănuț Mândrilă spune că traseele de alergare au devenit impracticabile 30 ian. Amicalul dintre Bucovina Pojorâta și Dacia Unirea Brăila a fost anulat din cauza terenurilor impracticabile 30 ian. Amicalul dintre Bucovina Pojorâta și Dacia Unirea Brăila a fost anulat din cauza terenurilor impracticabile
Petrolul, aproape de a ajunge în Liga a II-a 30 ian. Petrolul, aproape de a ajunge în Liga a II-a Petrolul Ploiești se îndreaptă spre liga a doua. Prahovenii au doar 8 puncte după primele 23 de etape și nu își vor mai primi punctele înapoi de la TAS. Motivul este unul simplu: clubul a… 30 ian. Petrolul, aproape de a ajunge în Liga a II-a
A rămas mai puțin de o săptămână până la reluarea sezonului oficial Răzvan Bernicu vrea să-și protejeze titularii 30 ian. A rămas mai puțin de o săptămână până la reluarea sezonului oficial 30 ian. A rămas mai puțin de o săptămână până la reluarea sezonului oficial
Mircea Negru, oprit de la efort de către medici timp de 40 de zile Mircea Negru nu are voie să facă efort fizic timp de 40 de zile 30 ian. Mircea Negru, oprit de la efort de către medici timp de 40 de zile 30 ian. Mircea Negru, oprit de la efort de către medici timp de 40 de zile
Rădăuțenii au reluat antrenamentele în baza promisiunilor primite din partea deliberativului local Iulian Ionesi: „Ne vom antrena cu speranță” 29 ian. Rădăuțenii au reluat antrenamentele în baza promisiunilor primite din partea deliberativului local 29 ian. Rădăuțenii au reluat antrenamentele în baza promisiunilor primite din partea deliberativului local
Echipa Rapid va fi susținută cu 1,7 milioane de lei de Consiliul Local 29 ian. Echipa Rapid va fi susținută cu 1,7 milioane de lei de Consiliul Local Consiliul Local Suceava va aloca echipei locale de fotbal Rapid în anul 2016 un buget cifrat la 1,7 milioane de lei, cel mai mare din istoria clubului. Această suplimentare cu… 29 ian. Echipa Rapid va fi susținută cu 1,7 milioane de lei de Consiliul Local
Stadionul Areni rămâne fără nocturnă, dar i se alocă fonduri pentru reparații și modernizări 29 ian. Stadionul Areni rămâne fără nocturnă, dar i se alocă fonduri pentru reparații și modernizări Dotarea stadionului Areni cu instalație de iluminat modernă, care să permită desfășurarea meciurilor nocturne, dar și cu un sistem de încălzire a gazonului, rămâne doar… 29 ian. Stadionul Areni rămâne fără nocturnă, dar i se alocă fonduri pentru reparații și modernizări
Ionuț Plămadă e aproape de o revenire la Rapid Ionuț Plămadă s-a antrenat cu Rapidul 29 ian. Ionuț Plămadă e aproape de o revenire la Rapid 29 ian. Ionuț Plămadă e aproape de o revenire la Rapid
CSM Suceava joacă la Bacău, în derby-ul etapei 29 ian. CSM Suceava joacă la Bacău, în derby-ul etapei Divizia A2 de volei masculin programează în acest weekend meciurile etapei a IX-a. Formația CSM Suceava, care activează în Seria Est, se va deplasa la Bacău pentru confruntarea cu echipa locală Știința, meci care va… 29 ian. CSM Suceava joacă la Bacău, în derby-ul etapei
Simona Halep a revenit asupra deciziei: va fi în echipa de Fed Cup a României 28 ian. Simona Halep a revenit asupra deciziei: va fi în echipa de Fed Cup a României Simona Halep, numărul doi mondial, a fost nominalizată în echipa de Fed Cup a României pentru meciul cu Cehia, programat pe 6-7 februarie, la Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei… 28 ian. Simona Halep a revenit asupra deciziei: va fi în echipa de Fed Cup a României
O victorie și o înfrângere pentru Bukovina Vicovu de Jos la turneul de la Brașov Sucevenii de la Bukovina Vicovu de Jos s-au comportat onorabil la Brașov 28 ian. O victorie și o înfrângere pentru Bukovina Vicovu de Jos la turneul de la Brașov 28 ian. O victorie și o înfrângere pentru Bukovina Vicovu de Jos la turneul de la Brașov
LPS Suceava reia campionatul din postura de lider al seriei Echipa de handbal juniori III LPS Suceava, antrenată de Iulian Dugan 28 ian. LPS Suceava reia campionatul din postura de lider al seriei 28 ian. LPS Suceava reia campionatul din postura de lider al seriei
Rapid a remizat cu Dacia Unirea Brăila în primul amical al anului Meciul amical de ieri s-a disputat în condiții improprii 28 ian. Rapid a remizat cu Dacia Unirea Brăila în primul amical al anului 28 ian. Rapid a remizat cu Dacia Unirea Brăila în primul amical al anului
Rapidul ar avea de câștigat în urma retragerii Oțelului din campionat 28 ian. Rapidul ar avea de câștigat în urma retragerii Oțelului din campionat Gruparea Rapid Suceava ar putea profita involuntar de problemele de la Oțelul Galați, acolo unde Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare din cadrul procesului de insolvență. Efectele acestei hotărâri… 28 ian. Rapidul ar avea de câștigat în urma retragerii Oțelului din campionat
Patru cicliști din județ au concurat în premieră la un Snow Bike Festival în Elveția Cei patru suceveni, alături de colegii din lotul organizației internaționale Vee Tire, un thailandez și un englez 28 ian. Patru cicliști din județ au concurat în premieră la un Snow Bike Festival în Elveția 28 ian. Patru cicliști din județ au concurat în premieră la un Snow Bike Festival în Elveția
Suceveanul Popadiuc va fi împrumutat de Steaua la FC Voluntari Doru Popadiuc va evolua în Liga I, dar nu la Steaua, ci la Voluntari 27 ian. Suceveanul Popadiuc va fi împrumutat de Steaua la FC Voluntari 27 ian. Suceveanul Popadiuc va fi împrumutat de Steaua la FC Voluntari
LPS Suceava a produs surpriza în derby-ul județean cu CSȘ Nicu Gane Fălticeni Sucevenii au produs surpriza și au învins mult mai titrata echipă a celor de la CSS Nicu Gane Fălticeni 27 ian. LPS Suceava a produs surpriza în derby-ul județean cu CSȘ Nicu Gane Fălticeni 27 ian. LPS Suceava a produs surpriza în derby-ul județean cu CSȘ Nicu Gane Fălticeni
Steaua, în negocieri avansate cu Ivan 27 ian. Steaua, în negocieri avansate cu Ivan Atacantul Andrei Ivan (19 ani) se află în negocieri avansate cu Steaua și este foarte aproape să semneze cu formația roș-albastră. Agentul atacantului lui CS Universitatea Craiova, Sorin Paraschiv, se află la Palatul din Aleea… 27 ian. Steaua, în negocieri avansate cu Ivan
AJF a stabilit datele sezonului de primăvară 27 ian. AJF a stabilit datele sezonului de primăvară Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal s-a întrunit pentru a oficializa datele sezonului de primăvară. Astfel s-a stabilit ca Adunarea Generală Ordinară a AJF să aibă loc pe data de 6 martie cu începere… 27 ian. AJF a stabilit datele sezonului de primăvară
Campionatul organizat de AJF începe pe data de 6 februarie Bucovina II Rădăuți, câștigătoarea primei ediții a Campionatului județean de futsal 27 ian. Campionatul organizat de AJF începe pe data de 6 februarie 27 ian. Campionatul organizat de AJF începe pe data de 6 februarie
CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni este calificată la turneul semifinal înaintea ultimului turneu Echipa de volei juniori III CSȘ Nicu Gane Fălticeni s-a calificat la turneul semifinal 27 ian. CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni este calificată la turneul semifinal înaintea ultimului turneu 27 ian. CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni este calificată la turneul semifinal înaintea ultimului turneu
Golofca are șase meciuri la dispoziție pentru a demonstra că merită să joace la FC Botoșani Golofca trebuie să convingă pentru a rămâne în lotul celor de la FC Botoșani 27 ian. Golofca are șase meciuri la dispoziție pentru a demonstra că merită să joace la FC Botoșani 27 ian. Golofca are șase meciuri la dispoziție pentru a demonstra că merită să joace la FC Botoșani
Sucevenii le-au dat o replică mult mai bună decât în tur brașovenilor de la Corona Echipa de hochei sub 16 ani CSM Suceava 26 ian. Sucevenii le-au dat o replică mult mai bună decât în tur brașovenilor de la Corona 26 ian. Sucevenii le-au dat o replică mult mai bună decât în tur brașovenilor de la Corona
Rapid rămâne și fără Onciu Onciu a renunțat la fotbal la numai 28 de ani 26 ian. Rapid rămâne și fără Onciu 26 ian. Rapid rămâne și fără Onciu
Costel Ilie așteaptă întăriri 26 ian. Costel Ilie așteaptă întăriri Chiar dacă s-au vehiculat mai multe variante pe această temă, se pare totuși că gruparea Rapid Suceava nu va putea efectua un stagiu de pregătire centralizată în această iarnă, motivul fiind lipsa fondurilor. „Clubul nu dispune în acest moment de… 26 ian. Costel Ilie așteaptă întăriri
Bucovina Pojorâta a testat mai mulți jucători într-un meci cu juniorii de la LPS Cei din Pojorâta au urmărit la lucru mai mulți jucători noi 25 ian. Bucovina Pojorâta a testat mai mulți jucători într-un meci cu juniorii de la LPS 25 ian. Bucovina Pojorâta a testat mai mulți jucători într-un meci cu juniorii de la LPS
Fotbaliștii Rapidului au avut ocazia să-l impresioneze pe Costel Ilie la primul joc școală din 2016 Costel Ilie a început să facă trierea jucătorilor pe care se va baza în viitor 25 ian. Fotbaliștii Rapidului au avut ocazia să-l impresioneze pe Costel Ilie la primul joc școală din 2016 25 ian. Fotbaliștii Rapidului au avut ocazia să-l impresioneze pe Costel Ilie la primul joc școală din 2016
ACS „Șomuz” Fălticeni s-a calificat în play off-ul pentru Divizia A la tenis de masă 25 ian. ACS „Șomuz” Fălticeni s-a calificat în play off-ul pentru Divizia A la tenis de masă Echipa de tenis de masă a ACS „Șomuz” Fălticeni a participat în perioada 21-24 ianuarie 2016, la turneul retur din cadrul Campionatului Național Echipe seniori Divizia “B”. La competiția organizată… 25 ian. ACS „Șomuz” Fălticeni s-a calificat în play off-ul pentru Divizia A la tenis de masă
CSM Suceava învinge și își consolidează locul trei Sucevenii s-au impus în meciul cu Știința București 25 ian. CSM Suceava învinge și își consolidează locul trei 25 ian. CSM Suceava învinge și își consolidează locul trei
Sportivii suceveni sunt în formă înaintea Naționalelor indoor Podiumul probei de 5 kilometri marș a fost ocupat în întregime de atleții de la CSM Suceava 25 ian. Sportivii suceveni sunt în formă înaintea Naționalelor indoor 25 ian. Sportivii suceveni sunt în formă înaintea Naționalelor indoor
Jucătorii Bucovinei Rădăuți încep să-și piardă răbdarea 25 ian. Jucătorii Bucovinei Rădăuți încep să-și piardă răbdarea Gruparea Bucovina Rădăuți a fost nevoită să-și amâne reunirea lotului din cauza problemelor financiare, iar veștile care vin de acolo nu sunt dintre cele mai bune. „Trebuia să începem antrenamentele luni, pe 25 ianuarie, însă… 25 ian. Jucătorii Bucovinei Rădăuți încep să-și piardă răbdarea
Erik a trecut cu brio testul care-l ducea în finala pentru obținerea brevetului de câine căutare în avalanșă Exercițiile derulate în munții Făgăraș au fost extrem de stricte 25 ian. Erik a trecut cu brio testul care-l ducea în finala pentru obținerea brevetului de câine căutare în avalanșă 25 ian. Erik a trecut cu brio testul care-l ducea în finala pentru obținerea brevetului de câine căutare în avalanșă
Sumanariu are oferte și vrea să plece de la Rapid Sumanariu are oferte și vrea să plece de la Rapid 23 ian. Sumanariu are oferte și vrea să plece de la Rapid 23 ian. Sumanariu are oferte și vrea să plece de la Rapid
Fălticenenii au început pregătirile cu gândul la promovarea în eșalonul al treilea 23 ian. Fălticenenii au început pregătirile cu gândul la promovarea în eșalonul al treilea Echipa Șomuz Fălticeni, liderul la zi al Ligii a IV-a sucevene, a început deja pregătirile pentru partea a doua a sezonului, care va începe la… 23 ian. Fălticenenii au început pregătirile cu gândul la promovarea în eșalonul al treilea
Universitarii se confruntă din nou cu foarte multe accidentări 23 ian. Universitarii se confruntă din nou cu foarte multe accidentări Echipa de handbal seniori a Universității Suceava are din nou infirmeria plină, nu mai puțin de opt jucătorii având probleme medicale din cauza accidentărilor, dintr-un total de 18, câți sunt în lot la momentul actual.… 23 ian. Universitarii se confruntă din nou cu foarte multe accidentări
CSM Suceava continuă sezonul cu alte două meciuri în fața propriilor suporteri Hocheiștii suceveni revin pe Patinoarul din Areni în meciurile de campionat 23 ian. CSM Suceava continuă sezonul cu alte două meciuri în fața propriilor suporteri 23 ian. CSM Suceava continuă sezonul cu alte două meciuri în fața propriilor suporteri
Sportivii de la CSU se pregătesc pentru naționale, europene și Jocurile Olimpice Andrei Gag se pregătește intens pentru cea mai importantă competiție din cariera sa de până acum, Jocurile Olimpice de la Rio 22 ian. Sportivii de la CSU se pregătesc pentru naționale, europene și Jocurile Olimpice 22 ian. Sportivii de la CSU se pregătesc pentru naționale, europene și Jocurile Olimpice
CSM Suceava evoluează din nou în fața propriilor suporteri Victor Pancu spune că meciul de sâmbătă nu va fi unul ușor 22 ian. CSM Suceava evoluează din nou în fața propriilor suporteri 22 ian. CSM Suceava evoluează din nou în fața propriilor suporteri
Rapidul e din nou de vânzare 22 ian. Rapidul e din nou de vânzare La un an și jumătate de la preluarea gratuită a acțiunilor Rapidului, Valerii Moraru anunță din nou că e dispus să cedeze clubul fără să aibă nicio pretenție financiară. Nu este prima dată însă când omul de afaceri din Republica… 22 ian. Rapidul e din nou de vânzare
Cuplaj fotbalistic pe noul teren sintetic de la LPS Terenul sintetic de la LPS va găzdui un interesant cuplaj fotbalistic 22 ian. Cuplaj fotbalistic pe noul teren sintetic de la LPS 22 ian. Cuplaj fotbalistic pe noul teren sintetic de la LPS
Ferariu, Strugariu și Pascal și-au găsit alte echipe Pascal s-a lăsat de fotbal la numai 30 de ani 22 ian. Ferariu, Strugariu și Pascal și-au găsit alte echipe 22 ian. Ferariu, Strugariu și Pascal și-au găsit alte echipe
Cinci jucători noi sub comanda lui Costel Ilie Tudor Galan s-a alăturat deja lotului echipei sucevene 22 ian. Cinci jucători noi sub comanda lui Costel Ilie 22 ian. Cinci jucători noi sub comanda lui Costel Ilie
Dumitru Dragomir, președinte de onoare la Voluntari 22 ian. Dumitru Dragomir, președinte de onoare la Voluntari Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a refuzat o funcție executivă la FC Voluntari, însă a acceptat, în cele din urmă, să ocupe o altă funcție, cea de președinte de onoare. În noua funcție, Dragomir… 22 ian. Dumitru Dragomir, președinte de onoare la Voluntari
Echipa de tenis de masă ACS Șomuz Fălticeni joacă pentru promovare în Divizia A Componenții lotului ACS Șomuz Fălticeni, încurajați de primarul Cătălin Coman 21 ian. Echipa de tenis de masă ACS Șomuz Fălticeni joacă pentru promovare în Divizia A 21 ian. Echipa de tenis de masă ACS Șomuz Fălticeni joacă pentru promovare în Divizia A
Rapid va susține sâmbătă un meci școală pe terenul sintetic de la LPS Neculai Grosu a anunțat programul de iarnă al celor de la Rapid 21 ian. Rapid va susține sâmbătă un meci școală pe terenul sintetic de la LPS 21 ian. Rapid va susține sâmbătă un meci școală pe terenul sintetic de la LPS
Opt echipe s-au întrecut la Memorialul „Lilioara Grămadă” Memorialul „Lilioara Grămadă” a adunat la start opt echipe 21 ian. Opt echipe s-au întrecut la Memorialul „Lilioara Grămadă” 21 ian. Opt echipe s-au întrecut la Memorialul „Lilioara Grămadă”
Suceveanul Popadiuc a debutat în tricoul Stelei Popadiuc a debutat pentru Steaua 21 ian. Suceveanul Popadiuc a debutat în tricoul Stelei 21 ian. Suceveanul Popadiuc a debutat în tricoul Stelei