Beneficii reluate

Spor de doctorat, ajutor de deces și fond pentru stimularea performanței, pentru profesorii suceveni, din 2015

Traian Pădureț, liderul Sindicatului „Pro – Educația” Suceava
Traian Pădureț, liderul Sindicatului „Pro – Educația” Suceava

Începând cu luna ianuarie 2015, angajații din învățământul preuniversitar sucevean vor beneficia de o serie de stimulente financiare de care au avut parte până în anul 2011, după care au fost sistate.
Potrivit lui Traian Pădureț, liderul Sindicatului „Pro – Educația” Suceava, „este vorba despre o serie de sporuri de care personalul didactic și didactic auxiliar a beneficiat până în 2011. Acestea erau prevăzute în vechea lege privind salarizarea, însă pe vremea guvernării Boc au fost tăiate. Pentru ca ele să fie reintroduse este nevoie de modificarea Legii Educației Naționale, lucru care cred că se va întâmpla până la finele anului printr-o ordonanță de urgență”. Pentru modificarea legii, propunerea legislativă privind reintroducerea acestor ajutoare a fost avizată favorabil de Consiliul Economic și Social.
Prin urmare, din 2015, profesorii urmează să primească sporul pentru titlul științific de doctor în cuantum de 15% din salariul de bază. Totodată, titlul de doctor se echivalează cu gradul I didactic. După 2011, sporul de doctorat a mai fost acordat doar în câteva școli din țară, acolo unde au fost obținute hotărâri judecătorești în acest sens.
De cealaltă parte, tot din 2015, la nivelul fiecărei școli va exista un fond de stimulare de 2,5% din fondul lunar de salarii, stabilirea beneficiarilor urmând să se facă de către consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ.
„Va exista un fond de premiere pentru profesorii cu rezultate, pentru cei care se implică, suplimentar, în pregătirea copiilor, de exemplu cei care fac meditații gratuite cu elevii pentru examenul de bacalaureat”, a mai punctat Traian Pădureț.
Totodată, pe 2 decembrie, Consiliul Economic și Social a mai avizat favorabil și plata ajutorului de deces în cuantum de cinci salarii de bază ale persoanei decedate.
Pădureț: „Nu e pomană. Sunt banii noștri”
Pădureț a mai reamintit și de sumele pe care oamenii școlii trebuie să le primească la finalul acestui an. Mai exact, cei care și-au câștigat o serie de drepturi salariale în instanță vor încasa, în luna decembrie, restanțele care urmau să le fie plătite în 2015, în mai multe tranșe.
„Este vorba despre sumele aferente sentințelor judecătorești pentru anul 2015 și care vor fi achitate în luna decembrie a anului curent”, spune sindicalistul. Banii reprezentând sentințele judecătorești pentru anul 2015 vor fi achitați într-o singură tranșă, în perioada 4-14 decembrie 2014.
„Sunt sume consistente, mai ales că profesorii vor primi și ultima tranșă din datorii, din 2014. Dar trebuie spus că asta nu e o pomană. Sunt bani pe care acești oameni nu i-au primit la timp și pentru care s-au judecat pentru a-i obține. E bine că se dau toți o dată și nu în tranșe, mai ales că în perioada asta prind foarte bine în orice familie”, a mai arătat Pădureț.

Recomandări

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Silvia-Corina Nuțu, profesor doctor: „Lucian Harșovschi a inițiat numeroase proiecte, demonstrând inițiativă, creativitate, viziune și abilități pentru lucrul în echipă”

Silvia-Corina Nuțu, profesor doctor: „Lucian Harșovschi a inițiat numeroase proiecte, demonstrând inițiativă, creativitate, viziune și abilități pentru lucrul în echipă”

Consultațiile și rețetele gratuite la medicii de familie și în ambulatoriu vor scădea sau vor dispărea cu tot cu cabinetele doctorilor, de la 1 februarie

Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă
Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă