Exercițiile speciale vă ajută să vă …
Afecțiunea apare frecvent între 15 și 35 de ani, mai ales în cazul bărbaților
O boală reumatică, despre care specialiștii spun că ar avea cauze autoimune, ne poate înțepeni spatele chiar și la vârste fragede. Este vorba despre spondilita anchilozantă, un proces de inflamare a articulațiilor din cauza căruia, în timp, coloana vertebrală devine rigidă ca o „tulpină de bambus”. Afecțiunea apare mai des la tinerii cu vârste între 15 și 35 de ani și afectează mai ales persoanele care depun eforturi fizice intense.
Oricine are această suferință se plânge de durere și de rigiditate la nivelul spatelui, dimineața sau dacă a stat mai mult timp în aceeași poziție, explică reumatologul Cătălin Codreanu, directorul Institutului de Reumatologie „Dr. I. Stoia” din Capitală. Potrivit acestuia, durerile dispar pe timpul zilei, dacă se face mișcare, însă reapar din cauza efortului. Acestea sunt însoțite de inflamarea încheieturilor umerilor, șoldurilor sau genunchilor, care poate cauza și acolo dureri. Uneori, inflamarea trece. Însă sunt și cazuri în care ea continuă și produce leziuni, caz în care trebuie evitată cât mai mult mișcarea. Pe măsură ce coloana înțepenește, poate rezulta o poziție fixă curbată în față, dar și probleme de respirație generate de rigiditatea toracică. „Diagnosticarea bolii se face pe baza simptomelor pacientului, cumulate cu radiografii și teste de sânge”, potrivit dr. Codreanu.
Medicamentele biologice, o terapie nouă
Spondilita anchilozantă nu se poate vindeca, dar evoluția sa poate fi oprită sau întârziată. „În afară de medicamente (analgezice și antiinflamatorii), care pot combate durerile și inflamația, exercițiul fizic este cea mai bună «armă» împotriva bolii. Prin exerciții speciale și sport adecvat, persoana își va păstra pentru mai mult timp forța musculară și condiția fizică generală. Este foarte important să se mențină coloana vertebrală în poziție cât mai întinsă”, mai spune dr. Cătălin Codreanu. Potrivit acestuia, persoanele care se confruntă de multă vreme cu această boală și în cazul cărora medicamentele folosite nu mai au efectul scontat pot apela la o medicație nouă – medicamentele biologice. Ele au rolul de a ține sub control reacția sistemului imunitar împotriva propriilor substanțe din corp, putând fi prescrise numai de reumatolog.
Sfaturi utile în tratamentul spondilitei
Este important să găsiți un echilibru între a face mișcare și a lua pauze.
Aveți grijă la postură și nu stați prea mult timp în aceeași poziție.
Mișcați umerii spre spate din când în când și întindeți partea superioară a spatelui.
Încercați, de trei ori pe zi, să vă lungiți pe abdomen, cu brațele întinse de-a lungul corpului
Nu dormiți pe pernă. Întoarceți capul în lateral (la trezire și la culcare).
Faceți zilnic sport (tenis, volei, baschet, badminton).
Evitați sporturile unde trebuie să stați mult timp într-o poziție aplecată.
Evitați solicitarea spatelui.
Păstrați-vă greutatea corporală în limite normale.
Sursa: www.adevarulonline.ro
