În chiar ziua startului în campionatul european să-l lăsăm să înceapă liniștit, că prilej să-l întoarcem pe toate fețele vom tot avea. Până la splendoarea în iarbă care va fi la Wimbledon, să ne îndreptăm către cea din zgura de la Roland Garros. L-am văzut iarăși pe Djokovic pus cu spatele la zid și degeaba. Tsonga a avut patru mingi de meci, dintre care două legate. Djokovic nu mai pare chiar așa impenetrabil, a mai arătat-o de-a lungul turneului, dar felul în care a putut juca tocmai acele mingi de meci pentru adversarul său mă face să enunț următorul paradox: pentru a-l învinge pe Djokovic nu trebuie să-ți procuri mingi de meci!
Dincolo, în celălalt sfert, Federer a fost chinuit rău de Del Potro, care a avut două seturi la zero! Evoluția scorului a fost diferită față de Djokovic, totuși exact în același moment favoriții erau conduși cu 2-1 la seturi. A fost singurul punct de intersecție, căci și în continuare lucrurile au curs diferit. Pentru Federer a fost floare la ureche, Del Potro resimțind dureri la piciorul protejat (sau poate asta a fost o acoperire perfectă pentru o condiție fizică aproximativă), în timp ce pentru Djokovic a urmat un set uriaț, cu acele mingi de meci salvate, pentru ca în decisiv să domine mai ales mental.
În ziua următoare a mai rămas doar unul. Unul, unicul, Nadal. Din trei tenismeni fără set pierdut până în sferturi, toți spanioli, doar el a păstrat trendul. Mărturisesc că nu mă așteptam. Almagro mi se părea ceva mai copt, poate chiar este, dar iată că nu pentru Nadal. În ultimul sfert de finală s-a spart monolitul celor patru granzi, care de fapt sunt doar trei, fiindcă Murray e doar un fel de uzurpator la podium. Ferrer a pierdut un set, dar el va fi un adversar mult mai incomod pentru Nadal decât ar fi fost scoțianul. Poate n-o să-l bată, că nu-l mai poate prinde în starea aia de epuizare de la sfârșitul anului trecut, dar măcar un set să-i ia, să-l convingă pe celălalt finalist, care-o fi el, că se poate.
La feminin nu cunosc decât numele unei finaliste, Sara Errani, care vrea să meargă pe poteca deschisă de Schiavone. Micuța italiancă a trecut de vânjoasa Stosur și așteaptă să-și cunoască adversara, Șarapova sau Kvitova. Sper să fi trecut rusoaica, ea având nevoie doar de accederea în finală pentru a redeveni prima în clasamentul WTA. Mai ales că se pliază perfect pe titlul acestor rânduri…
