Perfect început de primăvară europeană, la nici un meci din cele patru optimi disputate, plus cel din Europa League jucat marți, n-a ieșit semnul favorit, fie că era el 1 sau 2! Știu că mulți pariori au strivit între dinți o înjurătură citind cele de mai sus, dar îi asigur că și eu mă număr printre păgubiți. Asta nu mă împiedică să savurez un crash splendid, cum spunea Zorba Grecul după ce i se stricase jucăria.
La Milan s-a văzut o crasă lipsă de idei, rodul unei alte lipse, aia de experiență la nivel înalt a antrenorului Allegri. Când Ibra e încorsetat, cineva trebuie să sune deșteptarea, dar niciodată în stilul Gattuso. Dintre jucătorii care mai puteau inventa ceva, unul își dezvelește dantura celebră prin Brazilia natală, celălalt n-are drept de joc în Liga Campionilor. Măcar Cassano se poate revanșa în Serie A, acolo unde Napoli și Inter îi suflă în ceafă lui Allegri.
Despre Valencia cu Schalke nu pot decât repeta ce scrisesem în prealabil, prea prost merg nemții în Bundesliga pentru a nu se autodepăși în Ligă. Pe aceeași linie, sâmbătă au meci la ultima clasată, Monchengladbach, care n-are încă victorie acasă. Oare n-o fi venit vremea?!
În schimb, nu prea știu de unde să încep cu meciul de la Londra… Barcelona a pierdut cam nemeritat (fără absolut nici o aluzie la acel gol anulat pentru ofsaid, pur și simplu se întâmplă), dar și pentru că n-a fost ea însăși. Cum să interpetezi acea schimbare a lui Villa cu Keita – suficiență, erodare, teamă?! De cealată parte, Arsenalul a fost premiat de noroc, dar dacă va juca la ofsaid și pe Cam Nou își va umple iarăși sacul cu goluri.
Bineînțeles, seara de miercuri a fost încununată de succesul lui Șahtior la Roma. Nu pot spune că îl bănuiam, pentru că, subiectiv fiind, lesne se poate confunda intuiția cu dorința. A ieșit bine pentru Lucescu, la Donețk se pricepe de minune să închidă jocul, plus că fotbalistul roman aflat în mare vogă, francezul Menez, va fi suspendat. Apoi, cu un culoar bun, se poate spera chiar la semifinale, unde deja este altă mâncare de pește…