Spitalul vechi, un obiectiv public care conturează profilul urbanizării habsburgice a Sucevei

„Dărâmând fără cruțare, ne autodistrugem trecutul”. Așa scria Mircea Grigoroviță în lucrarea intitulată „Din istoria culturii în Bucovina”, în care pomenea, cu regret, de existența la Suceava a impunătoarei „Case Naționale”, care a fost demolată în anii 1971-72, clădire care ar fi putut fi salvată dac-ar fi existat discernământ și bunăvoință și care s-ar fi integrat în ansamblul arhitectonic al urbei.
Iată că revine pe agenda acestor zile problema Spitalului vechi, imobil care va fi demolat pentru a face loc unui nou spital de urgență, o necesitate stringentă a comunității locale sucevene.
Flagrant delict de ignoranță
Demolările din anii politicii agresive de sistematizare și modernizare urbană, politică aplicată cu precădere în anii ’70 -’80, care ne-a sărăcit de istorie, continuă și astăzi.
Ce n-au reușit să demoleze comuniștii (îmi vin acum în minte versurile lui Vintilă Horia: „Orașul a fost jefuit de trecut / Florile și liniștea s-au ofilit pe maidan / De departe mă cuprinde de gât / Sila cu nume răsăritean”), duc acum la sfârșit diletanții capitalismului de vitrină.
Suceava, urbea în care s-a construit cel dintâi spital public din Moldova („bolnița” atestată documentar la 1619, ridicată pe „un loc domnesc, un loc din mijlocul târgului” de către mitropolitul-cărturar Anastasie Crimca) are ca drept urmaș această instituție de sănătate construită pe locul unei alte clădiri (datând din prima jumătate a sec. al XIX -lea) care a avut aceeași utilitate.
Krankenhaus
Spitalul vechi (Krankenhaus, sau – așa cum era denumit atunci în traducere oficială – Casa publică generală a bolnavilor din Suceava), un complex alcătuit din mai multe pavilioane construite succesiv între anii 1891 (anul în care Franz cav. Des Loges și-a început mandatul de primar al urbei) și 1903, a fost construit din cărămidă și piatră și a costat inițial (când era alcătuit din cinci saloane pentru bolnavi, o cameră pentru infirmerie și o morgă, o cameră a doctorilor, una a administratorului și una de gardă) 6.084 florini.
Ulterior i s-au adăugat și alte clădiri anexe, astfel încât, în anul 1903, complexul era alcătuit dintr-o clădire principală și patru pavilioane, care dispuneau în total de 14 saloane cu 70 de paturi, o sală de operație, patru săli destinate personalului de specialitate, trei laboratoare, o morgă și o magazie.
Bucovina, un „brand” fără amprentă istorică
Corpul de clădire care asigură aliniamentul de la stradă este un imobil istoric și pentru faptul că acolo a locuit directorul spitalului sucevean, dr. Teofil Lupu (1869-1935), o personalitate a Bucovinei, un medic de excepție care a îndrumat generații întregi de chirurgi, fost deputat și senator, fondator al Băncii Bucovinei, dar și sprijinitor al culturii.
Clădirea în care a funcționat după unirea Bucovinei cu Țara, între anii 1926-1929, redacția revistei de literatură și folclor „Făt-Frumos” (condusă de ginerele lui Teofil Lupu, Leca Morariu) a găzduit întâlniri și reuniuni culturale la care-au participat personalități de prestigiu precum Nicolae Iorga și George Enescu.
Prin demolarea unor obiective publice care conturează profilul urbanizării habsburgice a Sucevei (au mai rămas Spitalul vechi, Primăria – actualul Palat Administrativ, Căpitănia Districtuală – actualul Muzeu de Istorie, Tribunalul și Judecătoria – Palatul de Justiție), Gimnaziul gr. or. – Colegiul Național „Ștefan cel Mare”…) Bucovina (cel puțin la Suceava) va fi un „brand” fără amprentă istorică.