Suceava are câteva edificii publice care au avut și au încă un rol dominant în compoziția urbanistică și în deservirea comunității locale de mai bine de 100 de ani. Între acestea, și putem enumera aici câteva cu statut reprezentativ – fosta Primărie a urbei (actualul Palat Administrativ în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean), fostul sediu al Căpităniei Districtuale (care găzduiește astăzi Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina), sau edificiul care a servit ca sediu pentru Tribunalul, Judecătoria, Curtea de Apel și Penitenciarul Suceava (actualul Palat de Justiție) – se află și Spitalul vechi, un complex alcătuit din mai multe pavilioane construite succesiv între anii 1891(anul în care Franz Des Loges și-a început mandatul de primar al Sucevei) și 1903.
La Suceava s-a construit cel dintâi spital public din Moldova
Se cuvine să subliniem de la bun început faptul că în istoria asigurării asistenței sanitare comunitare, Suceava este localitatea în care s-a construit cel dintâi spital public din Moldova, atestat documentar din anul 1619, al cărui fondator a fost mitropolitul-cărturar Anastasie Crimca, ctitorul Mănăstirii Dragomirna (unde a înființat încă din anul 1610 o “bolniță” pentru călugări și mireni), mănăstire unde s-a și retras din scaunul mitropolitan.
Documentele epocii consemnează faptul că primul spital, construit din inițiativa fostului mitropolit, a fost ridicat pe “un loc domnesc”, “un loc din mijlocul târgului nostru Sucevii”, și a fost ctitorit “întru numele Domnului, ca să fie pentru cei săraci și neputincioși și șchiopi și orbi și alții carii vor fi să se odihnească toți aceia acolo într-un spital”.
În anul 1620 “bolnița” din Suceava dispunea de ajutor din partea Mănăstirii Dragomirna, căreia voievodul Gașpar Grațiani îi conferea, printr-un act oficial, un loc de moară pe râul Suceava, “mai jos de Buninți”, moară care trebuia “să dea la bolniță, la săracii din târgul Sucevei, cât va fi voia egumenului”. Relatările unor călători străini semnalau ulterior faptul că în Suceava, “în piață, în fața palatului domnesc” se afla “un spital pentru bolnavi și săraci nu prea mare”. Cercetările arheologice efectuate în zonă au condus la dezvelirea unei construcții din sec. al XVII-lea, cu temelie din piatră, formată din trei încăperi, identificată (potrivit precizărilor topografice din documentele vremii) ca fiind “bolnița” sau spitalul construit prin grija mitropolitului Anastasie Crimca.
“Spitalul orașului” și “spitalul militar” din Suceava, la începutul sec. al XIX-lea
Până la construirea unui spital care să asigure într-adevăr o asistență medicală specializată, în Suceava au existat două mici spitale, despre care ne-a lăsat informații, în jurnalul său de călătorie, nimeni altul decât…împăratul Francisc I, care a vizitat orașul în anul 1817.
Cea dintâi consemnare vizează așezământul de sănătate pe care l-am putea identifica funcționând la vremea aceea în fosta “bolniță” a lui Crimca. “Intrat înăuntru în oraș – notează monarhul – înainte de a se ajunge la case bune, pe străzile pe care se intră cu vehicolul, la dreapta, este o grădină împrejmuită cu scânduri de lemn. În grădină, într-o casă de lemn, fără etaj, este spitalul orașului, la mijloc o bucătărioară, la dreapta, cum se intră, o cămară cu trei paturi, cu un așternut rău, la stânga, o cameră mică, în care locuiește paznicul”. “Acesta – scrie el în continuare – primește, de fiecare bolnav, câte 14 creițari pe zi și în folosință o jumătate de grădină”. Și-o ultimă notă din care aflăm că la vremea aceea “aici era un singur bolnav cronic, acoperit cu o pătură de 10 den”.
O altă consemnare atestă existența unui spital militar situat undeva pe strada care coboară la Biserica Sf. Gheorghe-Mirăuți. Monarhul notează în jurnalul său că “într-o clădire fără etaj”, cu “două camere unde s-ar putea așeza 16 paturi”, funcționează spitalul militar. “Camerele sunt joase, păturile bune, furniturile noi”, scrie el, adăugând că ”înspre râpa de jos, este o casă a unui moldovean în care se găsește o infermerie” (“închiriată cu 200 de florini pe an”), iar o altă casă, “deasemenea închiriată”, dispune de “o cameră pentru bolnavi și una pentru farmacie”.
Spitalul vechi – “Krankenhaus” sau “Casa publică generală a bolnavilor”
Așa numitul Spital vechi a fost construit pe locul unei alte clădiri, datând din prima jumătate a sec. al XIX-lea, folosită tot ca spital, despre care știm că era “mic în încăperile sale, dară îndesuit de bolnavi”. Spitalul (“Krankenhaus”, sau așa cum era denumit atunci în traducerea oficială “Casa publică generală a bolnavilor”) a fost construit din cărămidă și piatră și a costat, potrivit devizelor existente la Arhivele Statului (Fond Primăria Suceava), 6.084 florini, fiind compus inițial din 5 saloane pentru bolnavi, o cameră pentru infirmerie și o morgă, o cameră a doctorilor, una a administratorului și o încăpere de gardă. Ulterior s-au adăugat și alte clădiri anexe astfel încât, în anul 1903, complexul era alcătuit dintr-o clădire principală și 4 pavilioane, care dispuneau în total de 14 saloane cu 70 de paturi, o sală de operație, patru săli destinate personalului de specialitate, trei laboratoare, o morgă și o magazie.
Instituția de sănătate a fost înzestrată încă din anul 1890 cu o suprafață de 2 ha de teren arabil pe Dealul Tătărași. Dintr-o dispută publică (purtată în presă) între dr. Max Wurzel și dr. Teofil Lupu aflăm că în spitalul din Suceava, “adăpostit astădi într-un palat frumos” (este vorba de anul 1899, deci se face referire la corpul construit după anul 1891), au fost tratați, în 1892, un număr de 521 de bolnavi, iar în 1898 numărul acestora a crescut la 648. Corpul de clădire care asigură aliniamentul la stradă este cel în care a locuit directorul spitalului sucevean dr. Teofil Lupu (1869-1935), o personalitate a Bucovinei, un medic de excepție care a îndrumat generații întregi de chirurgi, deputat și senator, un sprijinitor al culturii și fondator al Băncii Bucovinei.
Clădirea, în care a funcționat între anii 1926-1929 și redacția revistei literare și de folclor “Făt-Frumos”, condusă de ginerele lui Teofil Lupu, Leca Morariu, a găzduit întâlniri și reuniuni culturale la care-au participat personalități românești de prestigiu ca Nicolae Iorga și George Enescu.
Înainte de a demola, e nevoie de chibzuință
Faptul că recent Primăria Suceava a anunțat intenția de demolare a Spitalului vechi, pentru ridicarea – în același perimetru – a unui Spital de Urgență, este o chestiune care, dincolo de necesitatea stringentă a unei asemenea noi instituții medicale pentru comunitatea suceveană, nu poate ignora rostul și rolul istoric, arhitectonic și patrimonial al acestui ansamblu de clădiri.
După distrugerea sistematică a vechiului centru urban, din care a dispărut cea mai întinsă rețea de pivnițe din piatră cunoscută în întreaga zonă a Moldovei (un adevărat oraș subteran), a vechilor imobile cu o arhitectură inconfundabilă, al cărui caracter era definit de un amestec de stiluri (de la cel bizantin, gotic și renascentist, până la cel neoclasic și eclectic), care au fost demolate în anii politicii agresive de modernizare urbană, o politică barbară de sistematizare – aplicată cu precădere în Suceava în anii ’80 – care ne-a sărăcit de istorie, renunțăm cu prea multă ușurință la un complex de clădiri seculare.
Pot fi invocate, desigur, argumente de ordin funcțional (clădirile nu mai corespund cerințelor unui spital de secol XXI) sau chiar igienico-sanitar (imobilele care au găzduit atâta vreme pacienți cu maladii infecțioase au cu siguranță “bolile” lor), dar asta nu justifică raderea din peisajul urban a unor construcții care și-ar găsi locul pe lista clădirilor de patrimoniu. Poate ar trebui să nu ne pripim.
Vorbim mereu despre Bucovina (provincie care s-a configurat și a căpătat identitate după anul 1775, odată cu ocuparea de către Austria a acestui teritoriu din nordul Moldovei), vrem să facem din ea un brand, dar distrugem treptat tot ceea ce amintește de istoria ei. Paradoxul este că, în parodia noastră de “europenizare”, renunțăm la autenticul nostru fond european pentru o civilizație tot mai americanizată. Înainte de a demola, e nevoie de chibzuință.
