Spitalul Vatra Dornei solicită testarea celor 204 angajați

Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Stan, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Suceava testarea pentru COVID-19 a celor 204 angajați, în vederea funcționării în continuare în siguranță a acestei unități medicale. Valentin Stan a declarat, sâmbătă, că până la această oră nici un salariat al spitalului și nici cei aproximativ 20 de pacienți internați nu au prezentat semne de boală. Secțiile pe care sunt pacienți sunt Maternitatea, Interne, Pediatrie și Boli infecțioase. Managerul a afirmat că la aceasta din urmă s-a prezentat un singur pacient cu simptome sugestive pentru coronavirus și a fost dirijat imediat către spitalul din Suceava.
Pentru protecția personalului spitalului și a familiilor acestuia, de săptămâna viitoare angajații vor avea la dispoziție un spațiu de cazare cu 40 de locuri, pus la dispoziție de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Până acum, potrivit managerului, circa 30 de cadre medicale au solicitat cazare.
În ceea ce privește asigurarea echipamentelor de protecție, Valetin Stan a declarat că pentru perioada imediat următoare spitalul dornean are combinezoane, dar are deficit la măști de protecție FFP2 și a făcut o solicitare către Prefectura Suceava.
De asemenea, unitatea medicală a achiziționat un aparat de testare PCR și 3000 de kit-uri, cu sprijinul financiar al Primăriei Vatra Dornei, al primăriilor din Bazinul Dornelor și al producătorilor de apă minerală Aqua Carpatica și Maspex. Aparatul va fi livrat odată cu cel de la Câmpulung Moldovenesc, cel mai târziu pe 14 aprilie a.c..

Recomandări

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier