În 2009

Spitalul Suceava riscă să nu mai poată asigura permanența



Doina Ganea Motan: „Nu este exclus să nu mai putem asigura permanența”
Doina Ganea Motan: „Nu este exclus să nu mai putem asigura permanența”

2009 se anunță un an greu pentru cea mai mare unitate sanitară suceveană, Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan ce Nou, ca urmare a crizei economice ce presupune printre altele suspendarea procedurilor de ocupare prin concurs a posturilor vacante, fapt care va accentua deficitul de personal.
Directorul medical al unității, dr. Doina Ganea Motan, a arătat că decizia Guvernului, de săptămâna trecută, prin care se suspendă, până la 31 decembrie 2009, ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice, inclusiv a posturilor scoase la concurs, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, va avea repercusiuni serioase asupra activității derulate de spital.
„Nu putem plăti ore suplimentare și ar trebui să dăm libere”
Medicul a explicat că Spitalul Suceava se confruntă cu un deficit mare de personal, în condițiile în care pentru a funcționa normal ar mai avea nevoie de circa 200 de asistenți medicali și un număr destul de mare de medici, de diverse specialități. Dr. Motan a subliniat că spitalul intenționa să mai angajeze asistenți medicali, statisticieni, economiști, oameni pentru serviciul de aprovizionare și medici pentru secțiile Chirurgie Vasculară, Radiologie și Oftalmologie, iar Autoritatea de Sănătate Publică Suceava și-a dat acordul în acest sens, însă în baza directivelor premierului Emil Boc, concursurile care erau programate pentru finele acestei luni nu au mai fost organizate.
„Ne vom descurca foarte greu anul viitor, deoarece nu putem plăti ore suplimentare și ar trebui să dăm libere. Nu este exclus să nu mai putem asigura permanența”, a spus directorul medical, adăugând că deocamdată nu a fost stabilită o strategie menită să scoată spitalul din impas.
Măsurile noului Guvern Programul de guvernare al noului Guvern al României prevede reducerea deficitului bugetului general consolidat de la aproximativ 4% din PIB în 2008 la maximum 1,7% din PIB în 2009. Deficitul va fi redus ca urmare a diminuării graduale a cheltuielilor cu personalul din administrația publică centrală și locală cu până la 20% față de cele înregistrate în 2008, prin eliminarea de la bugetare a posturilor vacante din instituțiile publice centrale și locale existente la data de 31 decembrie 2008 (aproximativ 139.500 posturi) și reducerea cheltuielilor care nu sunt în legătură directă cu performanța obținută, precum cele pentru deplasări, prime, sporuri în bani și în natură, stimulente.



Recomandări

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”
Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”