Comitetul Director al Spitalului Suceava a decis să modifice actuala structură a secretariatului, astfel încât accesul aparținătorilor și pacienților la acest serviciu să fie ușurat, iar evidența documentelor care intră și ies din unitate să fie mai clară.
„Nu este vorba despre o suplimentare de personal, ci de eficientizarea activității de relații cu publicul și managementul circuitului documentelor” a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Tiberiu Brădățan, adăugând că decizia a fost luată după ce s-au constatat unele disfuncționalități.
Medicul a explicat că s-au dat dispozițiile necesare pentru ca, în cel mai scurt timp posibil, să se producă această reorganizare, care ar permite unității să tindă spre civilizație, prin dispariția pacienților în pijamale, care fac anticameră la direcțiune în vederea semnării și parafării unor acte, cum ar fi biletul de externare.
Evidență mai clară a circulației interne a documentelor Totodată, modificarea structurii secretariatului ar duce la o urmărire foarte clară a circulației documentelor, în condițiile în care, în lipsa unui control eficient, unele acte rămân blocate la anumite departamente pentru perioade mai lungi de timp.
“Este necesar ca secretariatul să urmărească circulația unui document până la momentul soluționării lui, astfel încât să se știe cu exactitate, în orice moment, ce se întâmplă cu el. În plus, sunt o grămadă de documente care trebuie avizate de conducerea spitalului, pentru care bolnavii vin în pijamale la biroul managerului și așteaptă câte 10 – 15 minute, dacă acesta se află prin spital, cu diverse treburi. Ca să nu se mai întâmple așa ceva, fiecare secție poate să-și facă o mapă de documente, care vor fi aduse la direcțiune, pentru semnături și parafări, de o persoană autorizată. Ulterior, secretariatul se va ocupa de retrimiterea mapei către secția sub supravegherea căreia se află pacientul. Este mult mai elegant”, a spus dr. Tiberiu Brădățan.






