Investiții

Spitalul Suceava începe modernizarea secției ORL

Vasile Rîmbu: „De miercuri, începem lucrările la instalația electrică”
Vasile Rîmbu: „De miercuri, începem lucrările la instalația electrică”

Spitalul Județean de Urgență Suceava demarează mâine investiția de reamenajare și renovare a secției ORL, ultima secție din cadrul unității sanitare rămasă nemodernizată. Lucrările de reabilitare se vor extinde și la compartimentul Buco-Maxilo-Facială (BMF), care funcționează în cadrul secției ORL, valoarea totală a investiției fiind estimată la 2,5 milioane de lei.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, a informat ieri că bolnavii cu probleme în sfera ORL și BMF vor fi mutați și tratați de miercuri în alte secții ale spitalului, respectiv Medicină Internă și Reumatologie, investiția urmând a fi terminată până la începutul lunii noiembrie. Costurile cu reabilitarea secției ORL și a compartimentului BMF vor fi suportate din veniturile proprii, fondul de dezvoltare și bugetul alocat spitalului de Casa de Asigurări de Sănătate. În acest proiect cofinanțator este și Consiliul Județean Suceava, care va suporta 3% din costurile legate de construcție și 5% din cele pentru dotarea cu aparatură medicală.
„De miercuri, începem lucrările la instalația electrică, ceea ce presupune montarea de curenți slabi și tari, iar de lunea viitoare demarăm modernizarea efectivă, de reconstrucție a saloanelor și a blocului operator”, a arătat managerul Vasile Rîmbu.
După reamenajare și renovare, secția ORL va cuprinde tot 25 de paturi, însă structurate în șapte saloane cu câte trei paturi și în două rezerve cu câte două paturi. Rezervele vor beneficia de un confort sporit, respectiv grup sanitar propriu, televizor, frigider. Secția ORL și compartimentul BMF vor avea propriile săli de tratamente și de operație. Noua secție va mai dispune de încăperi post și pre operator, prima dotată cu două paturi, monitoare și o targă de transport pacienți, iar a doua cu o canapea inducție și un cântar electronic cu taliometru.
Investițiile în secția ORL vor lărgi gama intervențiilor de specialitate
Secția ORL modernizată va cuprinde și un spălător pentru medici, adică un spațiu prevăzut cu chiuvetă, în care medicii se vor spăla și dezinfecta pe mâini înainte de operații. Sălile de operație de la ORL și BMF vor fi dotate, printre altele, cu truse noi și moderne de instrumentar, lămpi scialitice și pendante pentru chirurgie și anestezie. Și sălile de tratament vor dispune de o dotare nouă, specifică acestei activități, atât în ceea ce privește instrumentarul, cât și mobilierul medical – canapele de consultații, mese de tratament, scaune pentru medici, cărucioare pentru tratament etc.
În saloane și rezerve, modernizările vor presupune și o dotare cu mobilier medical nou, respectiv paturi, noptiere. Lucrările de reabilitare vor viza inclusiv instalațiile electrice, sanitare și de încălzire, sistemul de ventilație, de gaze medicale și vor consta în executat pereți gips carton, zugrăveli var lavabil, confecționat și montat uși PVC, pardoseli covor PVC, placări pereți și pardoseli cu faianță și gresie, tapet PVC pereți, montat tavane suspendate.
Investițiile în secția ORL vor lărgi gama intervențiilor de specialitate, a subliniat, ieri, managerul Spitalului Județean de Urgență, Vasile Rîmbu.
Modernizarea secției ORL și a compartimentului BMF va fi urmată de reabilitarea laboratorului de Anatomie Patologică. Investițiile în spital vor continua cu renovarea și extinderea secției de Neurologie, în cadrul căreia va fi înființată o unitate de urgențe neuro-vasculare care va trata și monitoriza funcțiile vitale ale bolnavilor cu accidente vasculare cerebrale acute.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava