Aberant

Spitalul Rădăuți are bani în cont, dar din octombrie 460 de oameni nu-și mai pot lua salariile



Spitalul Municipal Rădăuți a ajuns în aberanta situație de a avea șapte milioane de lei în cont, realizați din prestarea de activități medicale, dar pe care nu-i poate folosi pentru că nu există un Consiliu Local care să aprobe acest lucru. Situația a fost semnalată de managerul ”fără voie” al spitalului, dr. Liviu Dubei, parlamentarilor suceveni care au fost prezenți la întâlnirea organizată de prefectul de Suceava, Constantin Harasim, exact pentru identificarea unei soluții pentru deblocarea municipiului. Dr. Dubei a atras atenția că pentru plata salariilor au fost alocați bani doar pentru zece luni, astfel că din data de 10 octombrie drepturile salariale nu se mai pot achita, deși spitalul are în cont o sumă suficientă. ”Ciudat este că noi nu am luat niciodată bani de la primărie, avem bani în cont care ne-ar ajunge atât pentru salarii, cât și pentru a continua renovarea spitalului, dar nu-i putem folosi pentru că nu avem un Consiliu Local care să aprobe utilizarea banilor noștri, obținuți prin prestarea de activități medicale”, a declarat dr. Dubei.
Din octombrie, blocaj total în sănătate, educație și administrația publică din Rădăuți
Medicul rădăuțean a mai spus că marea șansă a pacienților din oraș este că spitalul este bine aprovizionat cu medicamente și materiale sanitare pentru că, dacă ar fi fost nevoit să cumpere, s-ar fi lovit de aceeași problemă. La fel ar fi și în cazul în care s-ar defecta vreun aparat sau ar fi necesare reparații pentru care trebuie autorizație de construire.
Dacă Guvernul nu modifică Legea Finanțelor Publice sau a administrației, în sensul organizării alegerilor pentru Consiliul Local, cei 460 de angajați ai Spitalului Municipal nu-și vor mai primi, din octombrie, salariile și nici nu vor putea beneficia de promisa majorare de 25% pentru personalul medical.
În situație similară vor mai fi profesorii și angajații Primăriei Rădăuți, tot din cauza imposibilității rectificării bugetului local al orașului pentru trimestrul IV al acestui an. Nu se vor putea achita salariile profesorilor, drepturile de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești și salariile angajaților proprii, deși sumele necesare au fost alocate de Guvern.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu