Spitalul Municipal Fălticeni se redeschide joi



Spitalul Municipal Fălticeni se redeschide joi
Spitalul Municipal Fălticeni se redeschide joi

Secțiile care funcționează în pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni se redeschid joi, 23 aprilie. Managerul spitalului, dr. Vlad Morariu, a declarat, marți seara, că peste 95% din personalul medical care a fost retestat pentru COVID-19 a avut rezultate negative, astfel încât spitalul se va redeschide joi.
În pavilionul central funcționează secțiile Cardiologie, Medicină Internă, Compartimentul de Primiri Urgențe, Chirurgie și Anestezie-Terapie Intensivă.
Aceste secții au fost închise în data de 4 aprilie, din cauza numărului mare de cadre medicale confirmate pozitiv la testul pentru COVID-19.
În această perioadă au funcționat doar secțiile Pediatrie, Boli infecțioase, Pneumologie – TBC și Maternitatea, care au sediul în alte pavilioane.
Precizăm că pacienții care se aflau internați la momentul închiderii spitalului au fost testați și au avut rezultate negative.



Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină