Decizie

Spitalul Municipal Fălticeni ar putea să preia pacienți cu forme ușoare și medii de Covid

Spitalul Municipal Fălticeni ar putea să preia pacienți cu forme ușoare și medii de Covid. Aceasta după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de luni, o hotărâre prin care Direcția de Sănătate Publică Suceava a completat Planul județean de reziliență față de recrudescența COVID-19 la nivelul județului Suceava. Practic Spitalul Municipal Fălticeni a fost inclus în lista unităților spitalicești din județ care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19.
Până în momentul de față în acest plan erau incluse doar Spitalul Județean Suceava, spitalele din Rădăuți, Siret, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. În cadrul discuțiilor din cadrul ședinței CJSU de luni s-a arătat faptul că în momentul de față la Spitalul Municipal Vatra Dornei nu mai sunt preluați pacienți Covid, ca urmare a unor lucrări aflate în desfășurare. De asemenea, s-a arătat că până în momentul de față Spitalul Municipal Fălticeni nu a fost inclus în acest plan având în vedere că funcționa în locații improprii, însă după mutarea într-o clădire nouă, unele din fostele spații ar putea fi folosite pentru a prelua pacienți cu forme ușoare și medii de Covid. După ședință, subprefectul județului Alexandru Salup, care are atribuții de prefect, a declarat că este de dorit ca fiecare unitate spitalicească din județ să poată prelua cazuri ușoare și medii de Covid, astfel încât să nu crească presiunea pe Spitalul Județean Suceava, având în vedere și creșterea semnificativă a numărului de îmbolnăviri cu virusul Sars-Cov-2 din ultima perioadă.

Recomandări

„Între lumină și liniște”, la Galeria de artă ArtLaBurdujeni, locul în care „liniștea devine formă, iar lumina devine emoție”

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”