Spitalul Militar va inaugura primul centru integrat de medicină nucleară din sistemul public

Comandantul Spitalului Militar Central „Carol Davila”, Florentina Ioniță Radu, a declarat că urmează să inaugureze, la începutul anului viitor, primul centru integrat de medicină nucleară din sistemul medical public din România, pentru depistarea afecțiunilor oncologice și cardiovasculare, scrie Mediafax.”În scrut timp, în cadrul SUUMC, se va inaugura primul centru public într-un spital, de sistem integrat de medicină nucleară. Vom instala un PET CT și un SPECT CT, care vor lucra împreună. Sunt echipamente care lucrează pe bază de izotopi radioactivi și care au menirea de a detecta afecțiuni oncologice, dar mai nou și afecțiuni cardiovasculare. În momentul în care acest centru va fi funcțional, va fi primul centru dintr-un spital public, care se va adresa masei largi a publicului, motiv pentru sperăm ca, în cel mai scurt timp, pacienții care au afecțiuni oncologice și afecțiuni cardiovasculare, care se pretează la a fi investigate cu această nouă metodă imagistică, să se adreseze Spitalului Militar Central”, a declarat comandantul Spitalului Militar Central „Carol Davila”, Florentina Ioniță Radu.

Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină