Contract

Spitalul Județean Suceava a parafat colaborarea cu Universitatea de Medicină Iași



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a încheiat contractul de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, în baza căruia mai mulți medici rezidenți își vor face practica medicală la unitatea spitalicească suceveană. Flutur a spus că la Suceava ar urma să vină 15 medici rezidenți din anii patru, cinci și șase, aceștia urmând să lucreze sub coordonarea medicilor specialiști din Spitalul „Sf. Ioan cel Nou”.
„Spitalul va pune la dispoziție baza materială, secțiile, iar aceste activități de practică medicală a rezidenților vor fi îndrumate de medici din cadrul Spitalului Județean Suceava”, a spus Flutur.
Pe de altă parte, el a adăugat că la Ministerul Sănătății a fost depusă documentația pentru clasarea Spitalului Județean Suceava într-o treaptă superioară de clasificare, prin transformarea lui în Spital Clinic de Urgență.
Șeful administrației județene a arătat că, prin aceasta, spitalul din Suceava ar beneficia de anumite avantaje, inclusiv obținerea unor fonduri guvernamentale.
„Spitalul ar urma să treacă din treapta a treia în treapta a doua. Acest lucru are mai multe avantaje. Practica pe care o fac medicii rezidenți înseamnă că aceștia au de învățat, vor putea și ei să profeseze, și din punctul nostru de vedere sunt convins că va crește și calitatea serviciilor și preocuparea specialiștilor în sănătate din județul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că cei pentru cei 15 medici rezidenți care ar urma să vină la Suceava vor fi puse la dispoziție spații de cazare.
Spitalul județean va încheia un parteneriat și cu Universitatea „Ștefan cel Mare”
În același timp, președintele CJ Suceava a arătat că între viitorul Spital Clinic Județean și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava ar urma să se încheie un parteneriat de colaborare în vederea asigurării bazei materiale pentru viitorii studenți ai cursurilor medicale care vor fi organizate la universitatea suceveană.
Universitatea din Suceava intenționează să deschidă trei specializări de scurtă durată, pentru o perioadă de patru ani, respectiv balneo-fizioterapie, nutriție și dietetică și tehnică dentară.
„În aceste condiții, spitalul din Suceava dorește să pună la dispoziție baza materială și să încheie un parteneriat cu universitatea. Și ne bucurăm că și la Suceava apar aceste secții atât de importante, cursurile fiind adresate în special asistenților medicali care doresc să-și continue studiile pentru patru ani pentru a deveni specialiști cu studii superioare în aceste domenii”, a spus Flutur.