La Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” va avea loc un nou concurs pentru asistente și infirmiere, în primele zile ale lunii martie. De această dată sunt puse la bătaie un număr redus de posturi, 50 – pentru asistent generalist, 4 – pentru asistent de farmacie și 14 pentru personal auxiliar sanitar.
În urma concursului derulat la finele săptămânii trecute, doar 2 din cele 115 posturi de asistenți scoase la concurs au fost ocupate, deși s-au înscris câte trei candidați pentru un singur post. Rezultatele obținute de aceștia au fost dezastruoase, 80% din ei luând note de 1, 2, 3 și 4. Managerul unității, economist Costică Dăscăliuc a declarat că în ceea ce privește examenul de la începutul lunii martie, cerințele nu vor scădea, deoarece spitalul are nevoie de cadre cu pregătire, astfel încât calitatea îngrijirilor oferite bolnavilor să crească.
Rezultatele dezastruoase obținute la primul concurs sunt puse de către conducerea spitalului și a Autorității de Sănătate Publică Suceava tocmai pe seama proastei pregătiri a cadrelor sanitare în școlile postliceale.
Conducerea celei mai mari unități spitalicești din județ a decis la începutul anului să deblocheze toate posturile cadrelor care de ani buni muncesc în spitale din occident și să le scoată la concurs. Managerul spitalului a explicat că sunt cazuri de asistenți plecați de doi, trei și chiar patru ani de zile, timp în care li s-au păstrat posturile blocate, chiar dacă normele legale prevăd ca aceste posturi să poată fi blocate doar 12 luni.





