– Ședințele dializaților au fost decalate și, în plus, scurtate cu jumătate de oră
Defecțiunea survenită ieri în rețeaua de apă potabilă din zona Primăriei Suceava a afectat inclusiv Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou și Centrul Județean de Transfuzie Sangvină.
Cu câteva excepții, activitatea celor două unități nu a fost dată peste cap deoarece angajații, anunțați din timp de sistarea apei, au avut grijă să facă rezerve.
La spital, avertismentul cum că peste zi nu va fi deloc apă a sosit dimineață, la 7.30, infirmierele și asistentele având la dispoziție o oră pentru a face stocurile necesare. Pe secții, apa pentru curățenie a fost strânsă în căzi, bidoane și găleți, iar cea pentru băut în sticle și diverse recipiente mai mari.
La Blocul Operator, intervențiile chirurgicale s-au desfășurat după programul normal având în vedere rezervele proprii de apă sterilă de care acest sector dispune în permanență.
Probleme deosebite s-au înregistrat în schimb la dializă, unde ședințele bolnavilor s-au efectuat cu întârziere. Mai mult, pentru ca nici un pacient să nu rămână dializat, acestea au fost scurtate cu jumătate de oră.





