– După mai bine de 6 luni, singurul aparat de acest gen din județ a fost reparat cu bani de la Consiliul Județean
Spitalul Județean Suceava are de ieri tomograf, aparatul defect de 6 luni de zile fiind reparat săptămâna aceasta. Directorul spitalului, doctor Cristian Irimie, a declarat că s-au făcut probe de către reprezentanții firmei reparatoare și că de luni tomograful va intra în funcțiune. Aparatul de la Spitalul Județean este singurul din județ și unul dintre puținele de acest gen din zona Moldovei, în cele 6 luni cât a fost defect sucevenii cu traumatisme craniene grave fiind transportați la Iași, la 150 de kilometri distanță pentru a putea fi investigați. De asemenea, activitatea Secției de Neurochirurgie a fost afectată în lipsa tomografului, cele mai complexe cazuri luând drumul centrelor universitare.
Cristian Irimie a precizat că se va revizui tariful investigației la cerere la computerul tomograf după ce se va încheia contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Acesta spune că se vor lua măsuri pentru ca aparatul să fie utilizat în mod judicios, medicii trebuind să recomande investigația la computerul tomograf în regim de urgență doar în cazurile în care acest examen este absolut necesar.
Aparatul a fost reparat cu bani de la Consiliul Județean Suceava, care a alocat în acest sens 2 miliarde de lei vechi. Problema lipsei tomografului la Spitalul Județean a fost ridicată de către consilierul PSD Daniel Drăgoi, în cadrul unei ședințe a CJ Suceava, la finele lunii ianuarie, după ce în paginile ziarului nostru a fost prezentat cazul unui tânăr de 17 ani care a murit din cauză că nu a putut fi investigat și operat la timp, tocmai în lipsa tomografului la Suceava. Ulterior, consilierii județeni au hotărât alocarea de fonduri spitalului pentru repararea tomografului.





