Sancțiune

Spitalul Județean, amendat cu 100 de milioane lei vechi



– Amenda a fost aplicată de inspectorii de muncă, în urma cercetării accidentului în care au fost răniți patru angajați ai unității sanitare, care au plecat la plimbare cu mașina spitalului
Inspectorii de muncă au aplicat două amenzi în valoare totală de 100 de milioane lei vechi Spitalului Județean Suceava, în urma cercetării accidentului în care patru angajați ai spitalului au fost răniți, în timp ce se deplasau cu mașina unității sanitare. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Mihai Airinei, a declarat ieri că neregulile constatate la spital sunt lipsa documentelor de instruire a personalului pe linie de protecție a muncii și neefectuarea controlului și monitorizării activității de protecție a muncii. Airinei a precizat că a discutat cu managerul unității spitalicești și că acesta nu este de acord cu sancțiunile date, fapt pentru care le va contesta în instanță. Cei patru angajați de la Spitalul Județean au plecat la plimbare cu mașina unității pe 2 octombrie a.c., fiind accidentați la Stroiești, în drum spre Gura Humorului.
În urma anchetei interne, a reieșit că mașina spitalului a fost scoasă din parcare de către șoferul unității, Ion Florescu, fără ca vreun superior al acestuia să își dea acordul. Mai mult, la momentul accidentului, șoferul și o bibliotecară de la spital se aflau în timpul programului, și în mod normal ar fi trebuit să fie la serviciu. Celelalte două persoane accidentate se aflau în concediu de odihnă. Toată lumea în spital spune că cei patru au plecat la cules de bureți, pentru zacuscă. S-a dispus sancționarea celor două persoane care au plecat din unitate în timpul programului de muncă cu diminuarea salariului cu 10%, urmând ca la a doua abatere să se treacă la desfacerea contractelor de muncă a acestora. Ceilalți doi angajați ai spitalului au primit avertisment scris, pe motiv că au plecat cu mașina spitalului. Din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit că vinovat de producerea accidentului este șoferul de la spital, Ion Florescu, care s-a angajat în depășirea unei macarale cu o viteză excesivă. Încercând să depășească o macara, mașina spitalului, o Dacie papuc, a intrat pe contrasens și a lovit autoturismul „Opel Astra” care circula regulamentar. Ambele mașini au fost grav avariate.
Managerul Spitalului Județean, economist Costică Dăscăliuc, a declarat ieri că nu a primit de la ITM procesul verbal de sancțiune și că prin urmare nu știe pentru ce anume s-au aplicat sancțiunile. Costică Dăscăliuc a precizat însă că vor trebui să plătească cei responsabili, și nu conducerea spitalului, unitatea având personal care se ocupă de protecția muncii.



Recomandări

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier
O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său
Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său