Iarnă

Spitalul Județean, adăpost pentru călători înzăpeziți



Călătorii din afara Sucevei, rămași joi noapte pe drumuri din cauza zăpezii, au putut să tragă la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, instituția oferindu-le cazare. Câteva persoana înzăpezite la Cumpărătura au făcut cale întoarsă la Suceava și, pentru că nu aveau unde sta peste noapte, au venit la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU). Cadrele de aici i-au cazat pe înzăpeziți în una din camerele de îngrijiri de la „Urgențe”. Șeful UPU, doctor Liviu Cârlan, ne-a declarat ieri că solicitanții au venit din proprie inițiativă la spital, pentru că nu au rude sau cunoștințe în Suceava și prin urmare nu avea unde rămâne peste noapte. Este și cazul a doi soți din Fălticeni care joi au fost nevoiți să vină la Suceava pentru niște acte. Cei doi s-au urcat într-un microbuz de Iași, ieri după amiază, pe la orele 15:00, dar nu au reușit să ajungă la Fălticeni, drumul fiind blocat. Microbuzul în care se aflau cei doi a fost întors din drum de polițiști, care le-au explicat pasagerilor că nu pot trece de Cumpărătura și că trebuie să se întoarcă la Suceava. Ei au venit la Spitalul Județean, iar instituția le-a asigurat condiții de cazare, având în vedere situația deosebită. „Am pus la dispoziția celor înzăpeziți una dintre camerele noastre de îngrijiri. Pot spune că le-am asigurat tot ce ne-au cerut, astfel încât să petreacă noaptea în condiții bune”, ne-a declarat Liviu Cârlan.
La UPU au fost aduși cu ambulanța un cardiac și o mamă cu un bebeluș, aceștia fiind preluați de către cadrele de la Serviciul Județean de Ambulanță din autobuzul rămas înzăpezit la Liteni – Moara. Cei trei nu a rămas peste noapte la „Urgențe” deoarece bărbatul și femeia au decis să meargă spre casă cu trenul. Ei au fost duși la gară de către ambulanțieri.
Noaptea de joi a fost dificilă pentru cadrele de la Serviciul Județean de Ambulanță, care au trebuit să înfrunte nămeții pentru a ajunge la solicitări. În zona Câmpulung Moldovenesc au fost cazuri în care nu s-a putut interveni, din cauză că drumurile din sate erau blocate. O mașină a Substației de Ambulanță Gura Humorului a rămas blocată în Suceava, după ce a transportat joi seara o persoană ce necesita dializă. În cele din urmă, echipajul s-a întors la bază pe o rută ocolitoare, prin Rădăuți.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate
Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate