Sărăcie

Spitalul din Vatra Dornei are tomograf din 2015, dar din lipsa banilor nu l-a pus nici acum în funcțiune

Spitalul Municipal Vatra Dornei
Spitalul Municipal Vatra Dornei

Singurul tomograf al Spitalului Municipal Vatra Dornei, donat de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava încă din anul 2015, nu a fost pus nici până acum în funcțiune pentru că unitatea medicală nu a dispus decât cu țârâita de fondurile necesare pentru amenajarea spațiului și pentru autorizarea din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). Managerul spitalului, Valentin Stan, a declarat, ieri, că are speranțe ca cel mai târziu în două luni computerul tomograf să fie pus în funcțiune. Valentin Stan a afirmat că amenajarea spațiului a trebuit să fie făcută în două etape, pe măsură ce au existat fonduri, după care s-a trecut la pregătirea documentației pentru autorizare CNCAN, care va fi transmisă în cursul acestei săptămâni.
Tot acum vor fi trimise și documentele pentru avizarea punerii în funcțiune a mamografului, primit de asemenea de la spitalul din Suceava.
Întârzierea dării în folosință a celor două echipamente a permis, însă, unicului radiolog al Spitalului Municipal să obțină competențe atât pentru computer tomograf, cât și pentru mamograf.
„Pentru mamograf am amenajat spațiul, computerul tomograf este pe poziție, sperăm ca într-o lună, maxim două, să avem și avizul de la CNCAN”, a afirmat managerul Valentin Stan.
Acesta a mai spus că, în ceea ce privește gradul de acoperire cu medici, spitalul nu mai are deficit semnificativ. „Ne mai trebuie un radiolog, un medic ATI și un chirurg”, a declarat managerul. Pentru ATI conducerea spitalului poartă discuții cu un medic rezident și cu un medic din Republica Moldova care are depusă solicitarea de echivalare a studiilor la Ministerul Sănătății. De asemenea, la chirurgie și obstetrică-ginecologie unitatea medicală dorneană are medici rezidenți, pe care îi așteaptă să se prezinte la post după finalizarea studiilor. Pentru ortopedie a recrutat un medic specialist din Târgu Mureș, care în data de 17 iulie a.c. urmează să susțină examen pe post, după ce a lucrat circa 1 an cu contract de prestări servicii.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338