Decizie

Spitalul din Solca va deveni cămin de bătrâni

Spitalul de Boli Cronice Solca, desființat începând cu 1 aprilie din cauză că era neperformant, va fi transformat în cămin de bătrâni, a anunțat, ieri, primarul localității, Hofnar Valeruț Tăranu, care a declarat că va iniția un proiect de hotărâre privind transformarea Spitalului de Boli Cronice în azil, după ce consilierii locali și-au dat acceptul verbal pentru promovarea unei astfel de hotărâri.
„Am primit girul din partea consilierilor locali pentru a promova un astfel de proiect de hotărâre care va fi adoptat la începutul săptămânii viitoare, în ședința Consiliului Local”, a spus primarul orașului Solca, cu precizarea că, în prezent, se lucrează la organigrama viitorului cămin destinat persoanelor vârstnice, la statele de funcții și la regulamentul de funcționare a noului așezământ, precum și la proiectul de hotărâre privind transformarea Spitalului de Boli Cronice Solca în cămin pentru persoane vârstnice.
Hofnar Valeruț Tăranu a adăugat că, în cursul zilei de ieri, s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ai Autorității de Prestații Sociale și s-au făcut calcule preliminare la fața locului.

Recomandări

Concert de colinde susținut de studenții de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, în beneficiul bunicilor din căminul de la Solca

Clipe de bucurie și speranță aduse bătrânilor din Căminul „Sf. Ioan cel Nou” de elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Primul computer tomograf mobil din județul Suceava a fost instalat pe o semiremorcă în curtea spitalului din Gura Humorului