Soluție

Spitalul din Frasin, transformat în unitate pentru recuperarea persoanelor vârstnice

Spitalul din Frasin ar putea fi transformat în scurt timp în unitate pentru recuperarea persoanelor vârstnice sau în secție de geriatrie. Anunțul a fost făcut de către directorul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, care a precizat că numai în acest mod unitatea spitalicească va putea continua să funcționeze. Șeful ASP Suceava a purtat ieri discuții cu conducerea Spitalului Orășenesc Gura Humorului (unitatea care coordonează activitatea spitalului din Frasin) și reprezentanții autorităților locale din Frasin, pentru a găsi soluții de salvare a unității spitalicești de boli profesionale. Aceștia au ajuns la concluzia că spitalul trebuie să își schimbe activitatea, asta în contextul scăderii drastice a numărului de foști mineri cu boli profesionale.
Alexandru Paziuc a spus că la această oră nu există în județ vreo secție de spital pentru recuperarea persoanelor de vârsta a treia, și că o asemenea secție ar putea funcționa la Frasin, printr-un program național de sănătate.
Directorul ASP a mai declarat că Primăria Frasin face demersuri pentru preluarea clădirii spitalului respective din administrarea MINBUCOVINA.
Angajații Spitalului de Boli Profesionale Frasin l-au dat în judecată pe Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, din cauză că nu și-au primit anul acesta drepturile salariale. Gestul cadrelor de la spitalul menționat este unul disperat, în condițiile în care unitatea la care muncesc nu a primit buget pe anul în curs și prin urmare nu sunt bani de salarii, medicamente și alimente pentru bolnavi.
Teoretic, spitalul a trecut, de la 1 ianuarie a.c., în subordinea Ministerului Muncii, de la Ministerul Sănătății, dar practic acest lucru nu s-a întâmplat pentru că nu au apărut normele metodologice în vederea acestei preluări.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu