Sesizare

Spitalul de Urgență Suceava, reclamat de rudele unei studente al cărei copil a murit înainte de naștere



Spitalul de Urgență Suceava
Spitalul de Urgență Suceava

Copilul unei studente la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a murit înainte de a se naște, în timp ce tânăra se afla internată în Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, iar tatăl bebelușului și familia sa vor să afle de ce. Sora tatălui copilului, Daniela Țifui, ne-a sesizat asupra celor întâmplate. Potrivit acesteia, de când a aflat că este însărcinată, mama copilului, Nicoleta, a mers în mod constant la medic pentru control și a fost asigurată că bebelușul este sănătos. Atât mama, cât și tatăl, de asemenea student la universitatea din Suceava, și-au dorit copilul și s-au pregătit pentru venirea lui.
”În data de 2 martie 2016, mămica s-a internat în Spitalul Județean «Sfântul Ioan cel Nou» din municipiul Suceava, cu mici contracții. Copilul urma să vină pe lume în data de 14 martie 2016, mama fiind programată pentru o operație cezariană de medicul care a monitorizat sarcina. Medicii care s-au ocupat de ei în spital încă de la internare i-au administrat mamei calmante pentru dureri. Medicul care a monitorizat sarcina le-a spus că «programarea este programare» și trebuie să aștepte, cu toate că mama avea contracții tot mai dese. Până în seara zilei de 6 martie 2016, Nicoletei i s-au administrat calmante. Dimineața, pe data de 7 martie, la vizită i s-a spus mamei, cu lejeritate, că fetiței nu-i mai bate inima. De parcă nu era de ajuns că a primit vestea aceasta tragică, mama a fost operată, ulterior fiind dusă într-un salon pentru mame cu copii, celelalte două mame primindu-și bebelușii imediat după naștere”, ne-a spus Daniela Țifui.
Primele explicații medicale
Ea a mai afirmat că fratele său a depus o plângere la poliție și urmează să se adreseze și Colegiului Medicilor. Familia tatălui copilului reclamă atât moartea copilului înainte de a se naște, dar este nemulțumită și de faptul că Nicoletei, care este din Republica Moldova, medicii suceveni i-au cerut explicații asupra unor analize medicale efectuate de mamă în Ucraina și că a fost întrebată dacă are asigurare medicală.
De cealaltă parte, șeful secției Obstetrică-Ginecologie, dr. Cristian Irimie, ne-a declarat, ieri, că spitalul a demarat o anchetă internă pentru a clarifica toate aspectele acestui caz. Din primele investigații reiese că mama are o afecțiune cardiacă pentru care a și fost internată anterior la Cardiologie, când i s-a și recomandat un consult la o clinică specializată. Motivația internării de acum, cu 12 zile înainte de a ajunge sarcina la termen, ar fi fost tocmai pentru monitorizarea cardiacă a mamei, nicidecum pentru sarcină, care a evoluat, se pare, normal. Ancheta medicală va lămuri dacă problema cardiacă a Nicoletei ar fi putut fi cauza întreruperii legăturii între mamă și făt, cu consecință moartea intrauterină.
În ceea ce privește motivul operației cezariene, dr. Irimie a precizat că a fost o decizie luată de medici pentru a proteja mama deoarece pe cale normală expulzarea copilului mort poate dura 24-48 de ore, la prima sarcină.
În primele zile ale săptămânii viitoare va fi finalizat și raportul în urma examenului necropsic al copilului și se vor stabili circumstanțele medicale a ceea ce s-a întâmplat, iar familia va primi toate răspunsurile pe care le așteaptă.



Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste
Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”
Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”