Spitalul de Urgență Suceava nu mai avea, vineri dimineață, nici un loc disponibil la Pediatrie non Covid

Spitalul Judetean de Urgenta Suceava (3).jpg
Spitalul Judetean de Urgenta Suceava (3).jpg

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava nu mai avea, vineri dimineață, nici un loc disponibil pentru copii cu alte afecțiuni decât Covid. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat că vineri dimineață erau internați 21 de copii cu Covid, dintre care 16 la Pediatrie și 5 la Boli infecțioase, iar în zona non Covid erau 16 copii, toate locurile fiind ocupate.
Dr. Teodorovici a afirmat că în cursul zilei se vor mai face externări din zona nonCovid și astfel se vor mai disponibiliza câteva locuri. La Spitalul Municipal Rădăuți, potrivit managerului Dan Vatră, 4 din cele 5 locuri de la Pediatrie Covid sunt ocupate cu copii diagnosticați cu această boală.

Recomandări

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași