Atenție la șerpi!

Spitalul de Urgență Suceava nu mai are nici o doză de ser antiviperin

Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava nu mai deține nici o doză de ser antiviperin, iar comanda făcută de unitatea spitalicească la SC Unifarm SA nu a fost încă onorată. Cum este plin sezon turistic și, de asemenea, de cules ciuperci și fructe de pădure, în cazul în care va fi necesar, spitalul va apela la instituțiile medicale din județele vecine. Directorul medical al Spitalului de Urgență, dr. Tiberius Brădățan, a declarat că a informat deja Direcția de Sănătate Publică Suceava despre epuizarea stocului de ser antiviperin, așa că în caz de urgență poate fi solicitat de la vecini.
Numai în ultimele două zile, la Spitalul de Urgență din Suceava au ajuns trei pacienți mușcați de șerpi, din zona Vatra Dornei.
Potrivit doctorului Brădățan, toți cei trei pacienți au primit ser antiviperin și sunt în afara oricărui pericol, ei fiind deja externați.
Potrivit legislației, spitalele trebuie să se aprovizioneze pe cont propriu cu ser, de la unicul furnizor autorizat, compania Unifarm SA.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil