Refacere de stoc

Spitalul de Urgență Suceava are, de ieri, ser antiviperin

Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și-a refăcut stocul de ser antiviperin. Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Andrei Ianovici, a anunțat, ieri, că spitalul a primit zece doze de ser antiviperin. ”Este foarte bine că au ajuns, dar sper să nu avem cazuri la care să le folosim”, a spus Ianovici.
Directorul medical al Spitalului de Urgență, dr. Tiberius Brădățan, ne-a declarat că din cele zece doze de ser, cinci au fost repartizate la Unitatea de Primire a Urgențelor și cinci la farmacia spitalului.
Stocul de ser antiviperin al Spitalului de Urgență s-a epuizat la începutul lunii august, când în două zile au venit trei pacienți care au fost mușcați de șerpi, din zona Vatra Dornei. Unitatea spitalicească a făcut în timp util comandă de noi doze de ser la SC Unifarm SA, singura instituție autorizată să comercializeze astfel de produse. Potrivit legislației, spitalele trebuie să se aprovizioneze pe cont propriu cu ser, de la Unifarm SA. În cazul în care în această perioadă ar fi fost pacienți care ar fi avut nevoie de ser antiviperin, autoritățile sanitare sucevene ar fi trebuit să apeleze la spitale din județele vecine.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava