Concursuri

Spitalul de Urgență Suceava angajează asistenți medicali, infirmiere și îngrijitoare

Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu
Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu

11 secții ale Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au posturi vacante de personal medical și de îngrijire și urmează ca acestea să fie ocupate printr-un concurs ce va fi organizat în luna august a.c.. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că unitatea medicală a solicitat ordonatorului principal de credite, Consiliul Județean Suceava, aprobare pentru ocuparea a 21 de posturi vacante: 12 posturi de asistent medical, 6 posturi de infirmiere și 3 posturi de îngrijitoare pentru secțiile Medicină Internă, Cardiologie, Urologie, Oncologie, Neurologie, Chirurgie Vasculară, Boli Infecțioase, Bloc Operator, Stația de Sterilizare, Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală și pentru Laboratorul BK.
Rîmbu a explicat că aceste secții se confruntă cu deficit de personal sau au nevoie de asistenți medicali cu experiență în anumite domenii. De exemplu, prin dotarea Laboratorului de Radiologie cu RMN schema de personal trebuie completată cu încă două asistente medicale care să aibă experiență în domeniul radiologiei și explorării imagistice, iar la noua Stație de Sterilizare este nevoie de asemenea de personal suplimentar specializat, respectiv încă trei asistenți medicali.
În perioada iulie-septembrie, Spitalul de Urgență Suceava organizează și concursuri pentru ocuparea a 22 de posturi de medic specialist și medic primar pentru diferite specialități medicale: două posturi de medici specialiști Neurologie, două la Chirurgie generală, unul la Chirurgie vasculară, unul la Cardiologie, două la Ortopedie, unul la Neurochirurgie, unul la Anatomie patologică, unul la Nefrologie, un post de medic specialist în Boli Infecțioase și un post de medic primar, în aceeași specialitate, un post de medic primar Pneumologie pentru Dispensarul TBC; un post de medic primar Medicină de familie și un post de medic specialist Medicină Internă la Îngrijiri Paliative, un post de medic primar Urologie, două posturi de medic specialist Chirurgie toracică, un post de medic rezident anul V Oncologie medicală, un post de medic primar Oncologie și un post de specialist epidemiolog.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute