Recunoaștere

Spitalul de Urgență Suceava, admis în programul național de tratament al pacienților critici cu leziuni traumatice acute

Spitalul de Urgență Suceava
Spitalul de Urgență Suceava

Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost admis, printr-un ordin al ministrului Sănătății, emis în data de 27 iunie a.c., în programul național de tratament al pacienților critici cu leziuni traumatice acute AP-TRAUMA, alături de spitale clinice și universitare. În domeniul traumatologie cranio-cerebrală și vertebro-medulară, în acest program mai sunt încă 11 spitale din țară, marea majoritate spitale clinice, precum „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, spitalele clinice de urgență Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea sau „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, iar pentru traumatismele centurilor și extremităților, pe lângă cele menționate anterior, se mai adaugă, până la 20, Spitalul Universitar de Urgență București sau spitalele clinice de urgență din Târgu Mureș, „Sf. Spiridon” Iași, precum și cele pentru copii „Grigore Alexandrescu” și „M.S. Curie” din București, „Sf. Maria” Iași, „Louis Țurcanu” Timișoara și cel din Cluj-Napoca.
De altfel, managerul Spitalului de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat, încă de la începutul anului trecut, că și-a propus împreună cu neurochirurgii secției de profil din spital să obțină finanțare din programul național AP-TRAUMA, elaborat, derulat și finanțat de Ministerul Sănătății și implementat prin spitale cu structuri de neurochirurgie, ortopedie, ortopedie pediatrică și chirurgie orală și maxilo-facială.
Prin TRAUMA se finanțează dispozitivele medicale speciale pentru pacientul critic
Rîmbu a subliniat că prin medicii pe care îi are Suceava, prin dotare și cazuistica abordată, Spitalul de Urgență îndeplinește indicatorii pentru acces în acest program, ceea ce a permis spargerea monopolului deținut până acum de spitalele clinice, cu beneficiul că pacienții din județ nu mai sunt nevoiți să meargă la centrele universitare pentru rezolvarea problemelor de sănătate din sfera traumatologiei acute.
Practic, TRAUMA va asigura finanțarea dispozitivelor medicale speciale de osteosinteză necesare intervențiilor chirurgicale la pacienții cu fracturi, vizând o gamă largă de specialități chirurgicale (neurochirurgie spinală, ortopedie-traumatologie, chirurgie maxilo-facială) și acoperă un număr foarte mare de victime. Programul face parte din Sistemul Național Integrat al marilor urgențe, destinat pacientului critic.
Menționăm că un alt spital județean de urgență care a fost inclus luna trecută în program este cel din Bacău. Deocamdată nu se știe suma pe care o vor primi spitalele nou acceptate să trateze traumele acute ale pacientului critic; probabil va fi comunicată la rectificarea bugetară din această vară.

Recomandări

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale