Spitalul Clinic de Urgență Suceava a început demersurile pentru certificare ca centru european de oncologie

Medicii secțiilor Oncologie, Medicină nucleară și Radiologie intervențională din Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava sunt implicați într-un proiect european de cooperare, pentru a obține certificarea spitalului ca centru european de oncologie, a declarat, joi, medicul-șef de la Oncologie, dr. Alexandra Pușcașu.

„Putem face multe lucruri ca să-i ajutăm pe pacienții noștri diagnosticați cu cancer. Cercetările în oncologie sunt foarte dezvoltate și suntem pe drumul cel bun și în România. Acest proiect, în care sunt implicată cu colegii de la Radiologie intervențională și de la Medicină nucleară, este finanțat din fonduri europene, dar important este că ai cu cine să-l faci”, a afirmat medicul.

Medicul-șef de la Oncologie, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef de la Oncologie, dr. Alexandra Pușcașu

Alexandra Pușcașu are 30 de ani, este brașoveancă, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. O parte a rezidențiatului a efectuat-o în București, iar în 2022 a plecat în Franța, unde a lucrat în două centre de referință în oncologie – Institutul de cancerologie Strasbourg Europe, unde a lucrat în special pe cancere digestive și ginecologice, și Institutul Gustave Roussy, care este unul dintre cele mai importante centre de cercetare oncologică la nivel internațional și în topul centrelor clinice oncologice europene. Are un master în cercetare biologică moleculară, la UMF „Carol Davila”, și un master în curs, în îngrijiri paliative, urmat la Universitatea „Transilvania” din Brașov. De asemenea, este în anul I la studii doctorale, cu o cercetare în domeniul oncologiei, la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, și are o colaborare cu Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. De anul trecut, doctorița are certificare europeană în oncologie.

Logodită cu un medic ATI, originar din Piatra Neamț, la spitalul din Suceava au venit în primăvara anului trecut. „Nu pot să spun că îmi lipsește ceva la Suceava. Colaborăm cu USV, vrem să obținem și statutul de secție clinică pentru secția Oncologie, lucrurile merg în direcție bună”, consideră doctorița Alexandra Pușcașu.

Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda