Autoritatea de Sănătate Publică Suceava și Garda de Mediu efectuează controale comune în spitalele din județ asupra modului de colectare, selectare și depozitare a deșeurilor periculoase. Conform celor declarate de către comisarul șef al Gărzii Regionale de Mediu, Adrian Cășuneanu, în primă fază s-a verificat dacă au fost închise crematoriile spitalelor, urmând ca până pe 28 februarie să se încheie și controlul ce vizează sistemul de gestionare a deșeurilor periculoase. Prima unitate sanitară care a intrat în atenția echipelor de control este Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”. Secțiile acestei unități au fost inspectate începând de miercuri, 24 ianuarie.
Directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, a declarat ieri că nu au fost depistate nereguli majore, dar că sunt deficiențe din cauză că nu se asigură ritmicitatea în aprovizionarea spitalului cu saci pentru deșeuri periculoase și cutii speciale pentru deșeurile contaminate. Alexandru Paziuc a precizat că se fac „tot felul de improvizații care să rezolve situația pe moment” și asta din cauză că angajații de la Serviciul de Aprovizionare nu își fac datoria.
Directorul executiv al ASP Suceava a menționat că se vor dispune măsuri în toate spitalele în care se vor găsi nereguli în gestionarea deșeurilor periculoase, astfel încât personalul și pacienții să nu fie expuși la risc de contaminare.
Cadrele medico – sanitare din Spitalul Județean spun că înainte de a efectua aceste controale ASP Suceava ar trebui să verifice de ce pe secții nu ajung recipiente pentru depozitarea deșeurilor și detergent, pentru că dezinfecție nu se poate face dacă în prealabil nu se spală foarte bine. Cadrele declară că în lipsa sacilor și a cutiilor speciale în care să se depoziteze acele de seringă folosite, de multe ori cadrele refolosesc puținele recipiente ajunse în secții, expunându-se astfel unor riscuri.





