Extindere

Spitalele din Vatra Dornei și Fălticeni au deschis secții Covid pentru a face față numărului mare de pacienți

Spitalul Fălticeni
Spitalul Fălticeni

Încă două spitale din județ, cel din Vatra Dornei și cel din Fălticeni, au deschis secții Covid pentru a face față numărului mare de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 care au nevoie de spitalizare. La Spitalul Municipal Vatra Dornei, duminică dimineață, la ora 9.00, erau deja internați 20 de pacienți diagnosticați cu forme medii de Covid-19 și la Spitalul Municipal Fălticeni erau internați 5 pacienți, de asemenea cu forme medii de Covid.
Duminică s-au înregistrat în județul Suceava 113 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 23 de persoane reconfirmate pozitiv la retestare, din 1.245 persoane testate. Incidența cazurilor la nivelul județului a urcat la 1,74 la mie.
De sâmbătă până duminică, în spitalele din județ au fost internate 31 persoane cu Covid, în același interval de timp fiind externate 20 persoane.
Din totalul celor 600 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 171 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 15 pacienți sunt în zona tampon și 414 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 171 pacienți cu Covid, 77 prezintă forme severe și 17 au forme grave, fiind internați în secția ATI. În spital sunt internați și trei copii cu Covid, doi cu forme medii de boală și unul cu formă ușoară. Doi sunt bebeluși – unul de 23 de zile și unul de două luni. Spitalul are disponibile 28 de paturi pentru pacienți cu Covid, dar nici un loc la ATI.
La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 91 de pacienți cu Covid, dintre care 2 cu forme critice; la Câmpulung Moldovenesc – 28, dintre care 5 pacienți cu forme grave; Gura Humorului – 38 pacienți (20 cu forme ușoare și 18 pacienți cu forme medii); Siret – 22 pacienți (11 cu forme ușoare și 11 cu forme medii). În spitalele din Suceava sunt internați acum 375 de pacienți cu Covid și mai sunt disponibile 47 de locuri în zona Covid.
În carantină sunt 3.017 persoane, dintre care 245 intrate în intervalul 18-19 septembrie și în izolare, în afara celor internate în spital, se află 1.316 persoane, din care 68 intrate în același interval.
Din cele 114 localități, 4 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 6 au câte un caz, 39 au sub cinci cazuri, 31 au sub zece cazuri, iar 34 au peste zece cazuri în evoluție. În municipiul Suceava sunt 328 de cazuri în evoluție și o incidență de 2,26 la mie.
În județul Suceava erau înregistrate duminică dimineață 1.535 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.
În țară au fost efectuate 14.327 de teste RT-PCR și 21.129 de teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 3.817 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Au fost raportate 58 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre cele 58 de decese, patru au fost la persoane sub 50 de ani: unul la categoria de vârstă 20-29 ani, unul la categoria de vârstă 30-39 ani și două la categoria de vârstă 40-49 ani; 55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.388, dintre care 849 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 201 sunt copii și adolescenți, 183 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Spitalul Vatra Dornei
Spitalul Vatra Dornei
Spitalul Fălticeni
Spitalul Fălticeni

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei