Bani

Spitalele din județul Suceava au avut finanțare guvernamentală de 7 milioane de euro, în ultimii doi ani, afirmă deputatul PSD Alexandru Rădulescu

Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu

Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în ultimii doi ani spitalele din județul Suceava au beneficiat de o finanțare de circa 7 milioane de euro din partea guvernului condus de Viorica Dăncilă. Rădulescu a afirmat că spre deosebire de guvernarea din 2008-2012, când s-au închis spitale, social-democrații au susținut financiar sistemul de sănătate. Printre spitalele nominalizate de deputatul PSD se numără Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, căruia i s-au alocat 5 milioane de lei pentru dotare cu echipamente, și Spitalul Municipal Fălticeni, cu 20 de milioane de lei pentru finalizarea investiției.
În ceea ce privește darea în folosință a Spitalului Fălticeni, Alexandru Rădulescu nu a putut avansa un termen deoarece nu este încheiată procedura de achiziție a aparaturii.
Atât deputatul Rădulescu, cât și președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ioan Stan, prezent la conferința de presă, au apreciat managementul managerului Vasile Rîmbu la Spitalul de Urgență Suceava și i-au transmis felicitări pentru construirea noului ambulatoriu. În același timp, Stan i-a criticat „pe cei care încearcă să se agațe de imaginea lui (n.r. – a managerului Vasile Rîmbu)”.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților