Recomandare DSP

Spitalele din județ ar putea înlocui sistemele energetice tradiționale cu unele alternative, ecologice



Instalarea unor sisteme de încălzire ecologice în locul celor clasice este o oportunitate pentru spitale, este de părere conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care, prin intermediul unor adrese transmise unităților spitalicești din județ, le-a recomandat directorilor să poarte discuții cu primăriile locale pentru a accesa fonduri pentru reabilitarea sistemelor de încălzire, în programe de genul „Casa verde”.
Este vorba despre Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari fiind unitățile administrativ teritoriale, instituțiile publice și unitățile de cult.
„Este o oportunitate pentru spitale”
„Este o oportunitate pentru spitale. Dacă aceste unități împreună cu primăriile ar avea și bani, ar fi excepțional. Potrivit programului, finanțarea nerambursabilă este de până la 90 la sută”, a explicat purtătorul de cuvânt al DSP, Adrian Popescu, cu precizarea că cei interesați pot găsi ghidul de finanțare la Comisariatul Gărzii Regionale de Mediu Suceava.
El a arătat că beneficiarii au posibilitatea înlocuirii surselor convenționale de încălzire cu un minim de investiție și, în același timp, au ocazia să susțină dezvoltarea unor energii curate care vor reduce impactul asupra mediului asociat generării energiei convenționale și vor crește independența energetică.
Potrivit lui Adrian Popescu, avantajele pe termen scurt, mediu și lung sunt concretizate în amortizarea rapidă a contribuției proprii de 10%, prin reducerea facturilor la utilități, respectiv încălzire, reducerea poluării mediului prin scăderea emisiilor, protejarea resurselor neregenerabile.