Spitalele cu adresabilitate redusă și cu personal puțin se pot transforma în ambulatorii de specialitate (policlinici), a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Declarația a fost făcută în contextul deschiderii, de luni, 26 septembrie a.c., a două noi apeluri de proiecte în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență privind realizarea a minimum 30 de ambulatorii de specialitate și dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice cu echipamente și materiale destinate reducerii riscurilor infecțiilor asociate asistenței medicale.
Ministrul Rafila a arătat că în cadrul acestor proiecte se pot finanța dotări de ambulatorii de specialitate, reabilitarea de clădiri și construirea de clădiri noi, dar „acolo unde există, de exemplu, spitale care au adresabilitate scăzută, au mai puțin personal medical să putem să transformăm, la solicitarea dânșilor, un spital fără adresabilitate într-un ambulatoriu de specialitate cu servicii de bună calitate în care se pot face analize, se pot face investigații, pacienții pot primi tratament sau chiar pot să beneficieze de spitalizare de zi”.
Spitalele mici, cu adresabilitate mai scăzută și cu personal medical mai puțin au mai fost în atenția ministerului pentru desființare și transformarea lor în unități medico-sociale sau centre de îngrijire, dar la presiunea autorităților locale s-a renunțat la această idee.
Acum, pentru ambulatorii bugetul total alocat este de 80.000.000 euro fără TVA, iar suma maximă nerambursabilă care poate fi primită de un astfel de proiect este de 2,6 milioane euro fără TVA. Alexandru Rafila este de părere că prin acest apel se pot realiza minimum 30 de ambulatorii.
Pot să aplice cu proiecte unitățile spitalicești publice cu personalitate juridică sau în care există deja ambulatorii de specialitate sau spitalele care doresc să se transforme și să presteze doar acest tip de activitate.
Ghidul solicitantului a fost publicat în data de 16 septembrie, iar în data de 26 septembrie s-a deschis platforma pentru depunerea dosarelor de finanțare, care va rămâne deschisă până la 30 noiembrie. Termenul de implementare a proiectelor este până în data de 2 mai 2024.
Potrivit ministrului, aplicanții nu vor fi selectați după modelul „Primul venit – primul servit”, ci după o evaluare a conformității administrative și eligibilității și, în etapa a II-a, a evaluării tehnice, conform unei grile.
Al doilea apel de proiecte despre care a vorbit ministrul Alexandru Rafila vizează dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice cu echipamente și materiale destinate reducerii riscurilor infecțiilor asociate asistenței medicale sau nosocomiale, cu un buget total de 150 de milioane de euro. Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul Ministerului Sănătății: https://www.ms.ro/apeluri-pnrr-ministerul-sanatatii-c12-sanatate/ .