Spiru Haret cere adoptarea de urgență a legii privind majorarea salariilor cadrelor didactice



Federația Spiru Haret solicită Camerei Deputaților să adopte de urgență, în sesiune extraordinară, actului normativ pentru modificarea legii privind creșterile salariale care se vor acorda personalului didactic din învățământ, reprezentând o majorare de aproximativ 54 la sută.
Proiectul prevede o majorare a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la 400 de lei, începând cu data de 1 octombrie 2008, ceea ce reprezintă o creștere salarială de 54 de procente pentru personalul didactic, susțin reprezentanții Federației Spiru Haret.
Aceștia spun că vor face lobby pentru aprobarea de urgență a acestei legi, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, înaintea alegerilor din toamnă vor „populariza în orice unitate școlară toți parlamentarii care au o politică în defavoarea salariaților din învățământ”.
„Considerăm că este inadmisibil ca un act de o asemenea importanță – care a fost aprobat atât de plenul Senatului, cât și de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților – să nu poată fi pus în discuția plenului Camerei Deputaților din considerente procedurale”, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Federației Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu.
Pe de altă parte, membrii Federației își susțin poziția de a nu semna Pactul Național pentru Educație, considerând că acesta este „prea general” și așteaptă clarificări din partea Comisiei Prezidențiale privind finanțarea, descentralizarea și resursa umană.
„În ședința reunită a Biroului Executiv și Colegiului Liderilor Federației de marți, în prezența consilierului prezidențial Cristian Preda, s-au reluat discuțiile pe marginea Pactului Național pentru Educație. Decizia privind semnarea documentului în cauză a fost amânată, ea depinzând în exclusivitate de mandatul pe care Federația îl va primi din partea membrilor săi”, a precizat Izvoranu.
Reprezentanții cadrelor didactice considerau, la jumătatea lunii iunie, că aprobarea, la Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, a proiectului de lege privind creșterile salariale care vor fi acordate în 2008 personalului didactic din învățământ, de peste 50 la sută, „creează premisele unei salarizări decente” în domeniu.
Potrivit președintelui executiv al Federației Spiru Haret, Marius Nistor, în ședința din 18 iunie a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din cadrul Camerei Deputaților a fost aprobat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 personalului didactic din învățământ.
„Se creează astfel premisele unei salarizări decente în învățământ. Conform actului normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 400 de lei, pentru toate categoriile de personal prevăzute de Legea 220/2007, ceea ce reprezintă o creștere salarială de 54 la sută”, spunea Marius Nistor.
Totodată, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirma că, prin această lege, salariile din învățământ vor fi mai atractive pentru tinerii care vor să intre în sistem.
„Felicităm astfel de decizii. În sfârșit, cred că salariile în învățământ încep să devină motivante și pentru tineri, un debutant urmând să primească lunar 1.100 de lei net”, spunea Hănceascu.
În paralel cu susținerea acestui act normativ, Spiru Haret a solicitat promovarea unui proiect legislativ similar care să vizeze creșterea salarială care se va acorda personalului nedidactic din învățământ, adăuga Nistor.