Susținător înflăcărat al unității românilor de pretutindeni,scriitor și reporter dăruit de Dumnezeu cu harul expresiei metaforice, Mircea Motrici, cel care a fost un bun prieten al românilor înstrăinați, ne-a lăsat, pe lângă o amintire de neuitat, și oofrandă de carte, grație soției Rozalia,președinta Asociației Culturale „Mircea Motrici”, care se îngrijește de ce n-a reușit el să împlinească.
La 24 martie, prietenul nostru, scriitorul Mircea Motrici, cel care a fost aproape 20 de ani corespondent al județului Suceava și Regiunea Cernăuți la Radio România Actualități, ar fi împlinit 68 de ani, însă de 14 ani s-a înălțat „În clipa de hotar a unui clopot”, „în care zac” strămoșii săi „sublimi”. Călător pe drumul sufletului românesc, radioreporterul a sfidat sârma ghimpată instalată între frații de același sânge și crez național de un regim barbar și criminal, folosind ca armă cuvântul pentru oglindirea adevărului istoric, prin profesionalism și talent înălțând poduri de flori ale prieteniei și purtând dorul românilor prin lumea întreagă – de la Udești, Suceava, la Cernăuți, Chișinău, Moscova etc..
Frumusețea omului se află în sufletul lui. Mircea Motrici a trăit cu inima, cu toate fibrele sufletului lui durerile și bucuriile românilor înstrăinați, i-a iubit sincer – a făcut reportaje de la diverse manifestări naționale, referitoare la activitatea unor lideri de societăți, dar și la viața unor români simpli de la țară, care își iubeau și își iubesc Neamul, Limba, Credința Strămoșească.
„Reporter la porțile timpului”, Mircea Motrici a trăit și a creat cu Icoana Bucovinei în suflet, și atunci când făcea transmisiuni în direct de la sediul ziarului „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, și atunci când transmitea reportaje de la Sfântul Munte Athos, de la sacrele lăcașe de închinare voievodale din Bucovina și Basarabia, istoricele provincii ale României.
Creatorul l-a dăruit cu talent, iar destinul cu ființa care-i păstrează într-o lacrimă de neuitare amintirea îi valorifică și-i pune în lumină moștenirea literară. Grație distinsei sale soții, Rozalia Motrici,noi, prietenii din Cernăuți, ne-am înavuțit cu prinosul unui scump dar de carte românească, cele trei volume „Trasee de reporter” de scriitorul Mircea Motrici, apărute la Editura Mușatinii sub egida Asociației Culturale „Mircea Motrici” din Suceava, ediții întocmite de Rozalia Motrici, sub girul cunoscutului istoric literar Nicolae Cârlan.
Găzduite în colecția „Cărțile Centenarului”, în arterele celor trei volume „Trasee de reporter”, apărute între anii 2017, 2018, 2019,sub flamura sfântă a Tricolorului pulsează visul de aur al românilor, plânge inima Bucovinei înjumătățite și, totodată, se bucură Bucovina întregită spiritual prin dragostea față de Grai, de Neam, de Țară a românilor înstrăinați. Cărțile au fost desemnate cu Premiul Fundației Culturale a Bucovinei pentru „reportaj radiofonic”, acordat Rozaliei Motrici pentru editarea volumelor Mircea Motrici „Trasee de reporter”, ediț. I-III, Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni, acordat Rozaliei Motrici „pentru îngrijire de ediție”, Mircea Motrici „Trasee de reporter”.
Volumul I, apărut în 2017, are ca obiect de referință, după cum sensibilizează istoricul literar Nicolae Cârlan în postfața cărții, împlinirea unui „secol de veșnicie a Luceafărului” – 15 iunie 1989, centenarul de la nașterea lui Mihai Eminescu, și „Ultimul interviu al lui Mircea Motrici”, sufletistul dialog „De vorbă cu tata”.
Având nobila menire de căutător de comori sufletești, Mircea Motrici descoperă pe toate meridianele lumii, pe unde l-a purtat dorul, români valoroși, oameni înrudiți cu duhul de libertate, cu setea de adevăr, care, trăiesc cu mândria de a fi ROMÂN.
Veșnic pelerin pe drumul sufletului românesc, cu acest dor al românilor în inimă, scriitorul părăsește Cernăuțiul adolescenței lui Eminescu, unde trăiește pe viu „O duminică a sufletului românesc”, eveniment istoric de profundă vibrație românească – 75 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara, pentru a traversa, în 1990, „Podul de flori” la frații de peste Prut din sora Basarabia, unde, la Sărbătoarea Limbii Române, desfășurată la Chișinău, evocă la momente de sincerități poeții Grigore Vieru și Nicolae Dabija, înalță „altare pentru eternitate” la Mănăstirea Căpriana, ctitoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt, trăind clipe profunde la mormântul marilor patrioți români Doina și Ion-Aldea Teodorovici, de bucurie, cu „Români virtuoși la Moscova”, precum celebrul Eugen Doga, considerat cel mai mare compozitor român contemporan, simțind durerea înstrăinării de Țara dragă în „Maramureșul istoric”, toate aceste momente de majoră vibrație românească ce constituie visul de aur al acestor români cu Patria în suflet, structurate în 9 capitole, au fost incluse în Volumul II „Trasee de reporter”, apărut în 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, în care scriitorul, publicistul și reporterul Mircea Motrici ar fi împlinit 65 de ani de la naștere și 11 ani de când a plecat la cele veșnice.
Sugestivele și emoționantele momente ce desăvârșesc cele 19 capitole din volumul III „Trasee de reporter”, apărut în 2019, mărturisitoare de adevăr istoric, sunt dedicate credinței ce veghează la altarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Putna, „pe lespedea de marmură ce acoperă mormântul Marelui Voievod”, la mănăstirile Voroneț, Sucevița etc., în voievodalele sale ctitorii, dar și în alte biserici și așezăminte monahale,„Pe urmele Marelui Ștefan”, unde s-a păstrat vie candela conștiinței de neam și de țară a poporului român”.
Deși a plecat la ceruri la doar 54 de ani, spiritul lui Mircea Motrici trăiește prin dăruirea cu trup și suflet idealului național, prin totul ce a scris și a lăsat ca moștenire urmașilor, prin scrierile sale valorificate de soția-i Rozalia, prin dragostea și neuitarea prietenilor. Or, spiritul lui Mircea Motrici a rămas „Gânduri în lacrimă” printre noi, prietenii, la Cernăuți…
Nicolae TOMA, Cernăuți, „Zorile Bucovinei”
Cultural
Spiritul lui Mircea Motrici a rămas „Gânduri în lacrimă” printre noi, prietenii, la Cernăuți
