Spiritualitate ortodoxă

Spiritualitatea ortodoxă urmărește desăvârșirea credinciosului în Hristos. Și cum desăvârșirea nu se poate dobândi în Hristos, decât prin participarea la viața Lui divino-umană, se poate spune că ținta spiritualității ortodoxe este desăvârșirea omului credincios prin unirea lui cu Hristos și întipărirea lui tot mai deplină de chipul umanității lui Hristos, plină de Dumnezeu.
Se poate spune deci că ținta spiritualității creștine ortodoxe este unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfârșit, ținta unirii cu El, sau a desăvârșirii noastre, nu corespunde niciodată unui capăt, de la care să nu se mai poată înainta. Toți părinții răsăriteni spun, de aceea, că desăvârșirea nu are hotar.
Astfel, desăvârșirea sau unirea noastră cu Dumnezeu este nu numai o țintă, ci și un progres nesfârșit. Totuși, pot fi distinse pe acest drum două mari etape: una, a înaintării spre desăvârșire, prin eforturi de purificare de patimi și de dobândire a virtuților; și o alta, de viața mereu mai înaintată în unirea cu Dumnezeu, în care lucrarea omului este înlocuită cu lucrarea lui Dumnezeu, omul dând din partea sa mai mult receptivitatea, sau deschiderea pentru umplerea lui de tot mai multă viață dumnezeiască.
Din cele spuse se pot desprinde următoarele trăsături ale spiritualității creștine ortodoxe:
1. Starea culminantă a vieții spirituale este o unire a sufletului cu Dumnezeu, trăită sau experimentată…
2. Această unire se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt, dar până la obținerea ei omul este dator cu un îndelungat efort de purificare.
3. Această unire se înfăptuiește atunci când omul a ajuns la „asemănarea cu Dumnezeu” și ea este totodată cunoaștere și iubire.
4. Efectul acestei uniri constă, între altele, într-o considerabilă intensificare a energiilor spirituale din om, însoțită de multe feluri de harisme.
În Răsărit se mai folosește, pentru caracterizarea acestei uniri, și termenul îndrăzneț de îndumnezeire sau de participare la dumnezeire. Ținta spiritualității creștine ortodoxe ar fi, așadar, participarea la viața dumnezeiască. Experiența, exprimată pregnant ca stare de îndumnezeire, cuprinde mai întâi două învățături generale:
1. Ea reprezintă ultima treapta a desăvârșirii omului, fapt pentru care faza aceasta supremă din viața pământească a omului credincios sau ținta întregii lui vieți se mai numește și desăvârșire.
2. Această Îndumnezeire se realizează prin participarea omului credincios la puterile dumnezeiești, prin revărsarea în el a nemărginirii divine.
Întrucât această experiență reprezintă treapta celei mai înalte desăvârșiri pe pământ, ea înseamnă o normalizare și o actualizare supremă a puterilor omenești; iar întrucât ea este o stare de îndumnezeire – de cunoaștere, de iubire, de forță spirituală experimentată de credincios, această stare se află mai presus de limita puterilor noastre, alimentându-se din puterea dumnezeiască.
Ținta spiritualității creștine este viața tainică
Starea culminantă a vieții duhovnicești este starea omului credincios ridicat mai presus de nivelul puterilor sale, nu prin sine, ci prin lucrarea Duhului Sfânt. «Mintea noastră iese afară din sine și așa se unește cu Dumnezeu, devenită mai presus de minte», spune sfântul Grigorie Palama. Căci ea n-ar putea vedea ceea ce vede «numai prin faptul că are simțul mintal, așa precum nici ochiul omului n-ar putea vedea fără o lumină sensibilă exterioară ei și deosebită de ea». În vremea acestei vederi a lui Dumnezeu, mintea se depășește pe sine însăși și toate lucrările ei mintale primesc o lucrare a lui Dumnezeu.
Dacă ținta spiritualității creștine este viața tainică, de unire cu Dumnezeu, calea spre ea cuprinde urcușul care duce spre acest pisc. Ca atare, calea aceasta, pe de o parte se deosebește de acel pisc, pe de altă parte, stă cu el într-o legătură organică, așa cum stă urcușul muntelui, cu piscul său.