Spirit… de Pașcani

Semnalez din nou revista literară pășcăneană (!) „Spiritul critic”, ajunsă la cel de al 24-lea număr. Semnul de exclamație l-am așezat dintr-o firească (zic eu) uimire: mai întâi, este neașteptat faptul că tocmai la Pașcani s-a putut afla astfel de sponsorizare de cursă lungă, apoi, impresionează ținuta publicistică exemplară și, în fine (de fapt, în primul rând) sare în ochi atitudinea consecvent verticală în apărarea valorilor autentice ale literaturii române (ceea ce nu prea se mai poartă…) și vestejirea improvizațiilor de scandal. Cu o prezentare grafică modestă (dar, cum ar spune Caragiale, „curățică”), cu un regim de apariție aleatoriu („revistă cu volum și periodicitate variabile”) și cu un preț de-a dreptul prohibitiv, publicația pășcăneană dovedește, număr de număr, că are ceva de spus, nu se sfiește s-o facă răspicat, fără urmă de complexe provinciale și într-o foarte îngrijită limbă românească. Iar citatul din Titu Maiorescu așezat pe frontispiciu deslușește de la bun început conduita demersului redacțional: „Critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării”.
Cu „răul” se războiește, încă din primele pagini, Magda Ursache, semnatara unui remarcabil articol polemic, transparent rezumat prin titlu: „O boală rușinoasă numită antiromânism”. Cam prea mult am lăudat-o, în ultima vreme, pe autoare și o să intre lumea la idei! Combate însă impecabil, așază în pagină argumente, nu imprecații, oferind o adevărată lecție de critică aplicată, plină de miez și rigoare – imposibil să n-o remarci. Ca totdeauna, instalează un moto în capul paginii. L-a nimerit și de astă dată, apelând la un proverb plin de tâlc: „Când frunzele tremură, nu-i treaba rădăcinii”. Autoarea observă cu îndreptățire: „Comunismul s-o fi prăbușit el, dar, vorba lui Aleksandr Soljenițân, ne-a cam prins sub dărâmături, dacă patriotismul real a ajuns amendabil”. Ar merita acest articol-model o difuziune mai largă decât i-o poate asigura revista din Pașcani.
Un al doilea material de cert interes îl semnează Vladimir Udrescu: „Umbra lui Caraion la Aiud”. Citez: „Victimă a sistemului, Caraion a ieșit din tenebrele temnițelor compromis și moral: n-a putut rezista ca alții (Nicolae Steinhardt, bunăoară) și a semnat pactul cu diavolul.” O lungă demonstrație, marcată de simpatie ascunsă și de pledoarie „pro” drapată, de circumstanță, în hamletizări „anti”, încearcă să răspundă la întrebarea „în ce raporturi se află culpa morală a autorului cu opera sa? O anulează? O discreditează? Cât de mult o pătează? Informatorul Artur e tot una cu poetul Ion Caraion și cu omul Diaconescu?” (N.n.: Caraion e pseudonim, iar Diaconescu, numele real.) Chestiunea nu se pune de ieri, de azi și a primit, barem teoretic, răspuns: una-i una, alta-i alta. R. Brasilach a fost executat, Céline, aspru condamnat, la Rochelle a fost nevoit să se sinucidă. Opera acestor foști colaboraționiști cu nazismul însă, rezistă și rămâne.
Ca de obicei, „Spiritul critic” ia temperatura corectitudinii literelor române, oferindu-ne buchetul vestejit și… țepos al ultimelor gafe izvorâte din incultură, urechism și ignoranță. „Ediția de colecție” a „Jurnalului național” tipărește cu seninătate poza lui Coșbuc însoțită de legenda… „Bardul Vasile Alecsandri”, „poetul” Nicolae Coande (cel care crede că îndeletnicirea de poet este „o meserie de dobitoc”) ciupește din Eminescu, dar… după ureche, modificând impardonabil slova unui poet adevărat, în „Curierul național”, două june autoare așază pe două coloane citatul „V-am dat teatru, vi-l păziți / ca p’un lăcaș de muze”, atribuindu-l lui Ienăchiță Văcărescu – numai că adevăratul autor este nepotul lui Ienăchiță, Iancu Văcărescu ș.a. m.d.
Culmea ridicolului fiind atinsă de Valentin Hoss-Longin, care vorbește dezinvolt despre „versul eminescian” „Mult e dulce și frumoasă”, când autorul stihului cu pricina este, la 1857 (Eminescu avea doi ani!), George Sion: „Mult e dulce și frumoasă / Limba ce-o vorbim…” După câte se vede, „Spiritul critic” pășcănean și-a luat în serios (și cu folos) misia de santinelă la corectitudinea literelor române!