Turneul internațional prin care trupa reunită Spice Girls revine pe scena muzicală va debuta duminică seara, cu un concert la Vancouver, Canada, informează AFP.
La sfârșitul lunii iunie, cele cinci membre ale trupei de muzică pop, care nu au mai lansat un album nou de șapte ani, au anunțat revenirea pe scena muzicală cu un turneu mondial, care inițial era format din 11 concerte. După ce fetele picante au declarat că sunt deschise oricăror propuneri, s-a ajuns la un număr de 40 de concerte, iar proiectul nu este unul finalizat.
Peste 750.000 de bilete au fost deja vândute pentru aceste concerte.
Biletele pentru unicul concert prevăzut inițial la Londra, la O2 Arena, s-au vândut în 38 de secunde. Cele două concerte adăugate ulterior au cunoscut același succes.
Ultima dată când cele cinci Spice Girls – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm și Geri Halliwell – au plecat împreună într-un turneu a fost în urmă cu zece ani.



