Restricțiile impuse doctorilor în acordarea concediilor medicale, odată cu intrarea în vigoare, din 17 mai, a noilor norme, au stârnit nemulțumiri și în rândul pacienților, care se plâng că întâmpină greutăți atunci când solicită eliberarea certificatelor.
Oamenii spun că, de la introducerea noilor prevederi, prin care Ministerul Sănătății a înăsprit condițiile cu scopul de a reduce drastic numărul celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale, medicii se tem și nu mai eliberează certificate nici dacă este vorba de probleme reale de sănătate, care ar justifica eliberarea unor asemenea acte.
„Mi s-a făcut rău și am leșinat chiar în fața șefului meu, care m-a trimis la doctor să-mi rezolv problema de sănătate și să-mi dea concediu medical. Medicul de familie m-a trimis la specialist, pentru consult și tratament, dar când am cerut certificatul de boală m-au pasat de la unul la altul. Până la urmă, mi-au refuzat amândoi concediul, iar întrucât șeful meu m-a informat că nu are cum să justifice, la un eventual control, motivul pentru care eu nu sunt la serviciu, a trebuit să vin la lucru. Muncesc într-un restaurant și m-am ținut de mese când serveam clienții sau făceam curat”, mărturisește o tânără de 31 ani, din Suceava.
În iunie, numărul concediilor medicale a scăzut cu peste 700
„Am avut o infecție puternică la o măsea, iar medicul de familie nu știa cine trebuie să-mi dea concediu medical, el sau dentistul. După o serie de drumuri și discuții purtate cu amândoi, a reieșit că medicul de familie este cel care trebuie să mi-l acorde. Acesta și-a explicat reținerea prin faptul că trebuia să fie sigur, întrucât amenzile pe care le riscă sunt foarte mari. Mi-a spus că, din 17 mai, de când s-a modificat legea, nu a mai dat nici un concediu medical deoarece îi este frică. Eram prima persoană căreia îi scria un certificat, deși ne aflam spre finele lunii iunie”, a povestit o altă suceveancă.
Faptul că medicii din județ acordă mai puține concedii medicale, indiferent dacă acestea sunt eliberate „pe bune”, sau sunt „făcături”, o demonstrează și statisticile Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava. Potrivit datelor comunicate de purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean, în luna iunie a acestui an, medicii de familie, cei din ambulatoriul de specialitate și cei din spitale au eliberat un număr total de 2.911 concedii medicale, comparativ cu 3.251 în luna mai și 3.638 în luna aprilie.
Amenzi de până la 10.000 de lei, pentru medici
Cifrele contabilizate de CAS arată că, în iunie, medicii de familie din județ au eliberat 1.222 concedii medicale, față de 1.344 în mai și 1.477 în aprilie. Cele mai multe, 771, au fost pentru sarcină și lăuzie (în creștere față de lunile precedente), în timp ce un număr de 281 concedii medicale au fost pentru boală obișnuită (comparativ cu 411 în luna mai și 442 în luna aprilie). Alte 124 concedii medicale au fost pentru urgențe medico-chirurgicale (comparativ cu 161 în mai și 253 în aprilie), în timp ce un număr de 35 concedii medicale au fost pentru risc maternal (în creștere față de lunile precedente). Alte opt concedii medicale au fost acordate pentru îngrijire copil bolnav (18 în mai și 23 în aprilie), iar alte trei pentru boală cardiovasculară (în creștere față de lunile precedente).
În iunie, medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate au eliberat 323 de concedii medicale, comparativ cu 410 în luna mai și 494 în luna aprilie. La rândul lor, în iunie, medicii din spitale au eliberat 1.366 de concedii medicale (comparativ cu 1.497 în mai și 1.667 în aprilie), cele mai multe fiind pentru boală obișnuită, urmate de urgențe medico-chirurgicale.
În noul sistem, intrat în vigoare din 17 mai, crește cuantumul amenzilor pentru cei care nu respectă prevederile legale în acordarea concediilor medicale, sancțiunile putând ajunge și la 10.000 lei.
Verificări la domiciliul pacienților aflați în concediu medical
Astfel, refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor, calculul și plata eronate a acestora se sancționează cu amenzi cuprinse între 2.500 lei și 5.000 lei, dublu față de cuantumul anterior. Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare se taxează cu amenzi cuprinse între 5.000 lei și 10.000 de lei.
În premieră, noua lege prevede și măsuri care dau posibilitatea autorităților de a verifica dacă persoana care a solicitat concediul medical necesită, într-adevăr, îngrijiri medicale. Astfel, plătitorii de indemnizații, adică angajatorii sau, după caz, Casa de Asigurări de Sănătate, pot să verifice dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu sau la reședința aleasă, în orele în care nu se află la unitatea sanitară pentru tratament. Verificările la domiciliu se fac de către reprezentanți ai plătitorilor de indemnizații și ai Poliției. În situația în care beneficiarul de concediu medical nu se află acasă, acesta nu mai primește indemnizația de asigurări sociale aferente concediului medical.
20 de doctori suceveni, sancționați într-o lună de CAS
Ministerul Sănătății estimează că aplicarea noilor prevederi va duce la reducerea cu 20% a cheltuielilor, prin diminuarea numărului de certificate medicale eliberate, și la economii în valoare de aproximativ 142.304,6 mii lei în 2010 și de peste 189739,5 mii lei anual, în următorii patru ani, la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Măsurile luate începând cu 17 mai vin pe fondul creșterii fără precedent a numărului de beneficiari de concediu medical, iar ultimele cifre arată că acestea dau roade, doctorii gândindu-se de două ori atunci când scriu un certificat.
În județ, în urma unei acțiuni de control derulate în perioada 18 mai – 11 iunie, 20 de medici au fost sancționați de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava cu privire la modul de acordare a concediilor medicale și de eliberare a certificatelor de concediu medical. Pentru nerespectarea unor prevederi legale, au fost aplicate opt amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare și 12 avertismente, arată datele contabilizate de această instituție.