Angajații Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava au fost și ieri în număr mic la acțiunile de pichetare organizate de sindicate. Adresa trimisă în teritoriu de adjunctul șefului IPJ Suceava, comisarul șef Viorel Onea, le dă fiori polițiștilor, care se tem să nu fie sancționați ulterior dacă vor participa la proteste.
Față de ziua de luni, în fața Prefecturii Suceava s-au prezentat câțiva polițiști în plus. A fost un număr nesemnificativ față de personalul angajat, iar sindicaliștii spun că oamenii refuză să participe de teamă că vor fi sancționați pe linie de serviciu, inclusiv prin diminuarea drepturilor salariale.
„De la Rădăuți, de exemplu, nu a venit nimeni, deși au promis că vor ajunge aici. Trebuiau doar să urce în autobuzul închiriat de cei de la Frontieră, dar nu au făcut-o. Nu știu motivele, dar le pot bănui”, a declarat Vasile Anton, liderul de sindicat al angajaților din IPJ Suceava.
Și în cazul altor subunități de poliție din județ s-ar fi inventat ședințe, s-au redescoperit AN-uri (n.r. – fapte cu autor necunoscut), totul pentru ca prezența la proteste să fie cât mai mică.
Polițiștii de frontieră au protestat în fața sediului IPJ Suceava
După mai bine de jumătate de oră de pichetare a sediului Prefecturii, liderii celor două sindicate au luat decizia să se deplaseze în fața sediului IPJ Suceava.
Preț de aproximativ 20 de minute, sindicaliștii au „flancat” sediul Poliției și au suflat cu putere în fluiere pentru a fi auziți și de oamenii din birouri, dar și de șefii instituției.
„A fost un gest de solidaritate cu colegii noștri din Poliție, care se tem să participe la acțiunile de protest. Sper că i-am convins să coboare în stradă și mâine (n.r. –astăzi) să fie în număr mai mare”, a mărturisit Florin Rădăcină, liderul sindicaliștilor de la Poliția de Frontieră.
Ce vor sindicaliștii
Reprezentanții sindicatelor din cele două instituții care au participat la pichetări au dorit să întărească ideea că nu doresc măriri salariale și nici să obțină alte avantaje.
„Dorim doar respectarea prevederilor legale. Să ni se plătească tot ce este stipulat în lege și să ni se asigure logistica pentru a ne putea desfășura activitatea în condiții normale”, este mesajul transmis de sindicaliști.
Comisari șefi și agenți, deopotrivă la protest
Printre cei 40 de protestatari din fața Prefecturii s-au regăsit nu doar simpli agenți, ci și ofițeri. „Aici nu contează gradele, că suntem agenți sau comisari șefi, suntem toți egali”, a spus unul dintre sindicaliști.
În afara acțiunii de pichetare de la Prefectură, a mai fost organizat un eveniment similar și la Rădăuți, unde aproximativ 40 de polițiști de frontieră au protestat în fața sediului instituției la care sunt angajați.