a) Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei
Criza familiei de azi nu poate fi totuși mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu -Creatorul, Care a zis: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!“ (Facere 1, 28). În ciuda multor păcate și primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuși familia a fost instituția cea mai stabilă în istorie. În acest sens, „deja în antichitate – cum arată Aristotel – ea (familia) era recunoscută ca fiind instituția socială primară și fundamentală, anterioară și superioară Statului, contribuind în mod eficace la bunătatea societății însăși“ (Etica Nic. VII, 12, 18)6.
În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului – icoana Bisericii rugătoare – de a ajuta o familie nouă în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranței creștine. Hristos, Care a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranță nouă, poate aduce bucurie acolo unde amenință lipsurile și tristețea. Noi însă trebuie să-L rugăm, să-I spunem Lui ce-i lipsește cu adevărat familiei astăzi și să spunem familiei creștine în criză că, de fapt, criza ei cea mai profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos și al Maicii Domnului, în organizarea însăși a vieții conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfințeniei sau a sacramentalității familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu, care produce comuniune și bucurie în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist-egoist.
b) O altă sursă de speranță este efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradițională, universală și de a rezista în fața unor „modele“ noi de familie, în care relația normală bărbat-femeie este considerată ca fiind ceva depășit.
În acest sens, criza familiei în Occident a suscitat în diferite Biserici, mai ales în Biserica Romano-Catolică, o intensă reflecție teologică și o activitate pastorală intensă privind familia.
Este din ce în ce mai necesar un răspuns creștin comun la probleme noi ca: eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică (implantul de celule embrionare, fecundarea in vitro, procrearea prin disociere parentală, maternitatea de împrumut, clonarea), avortul, unirile libere, ca alternativă la familia tradițională, căsătoriile între persoane de același gen etc.
Reflecția teologică, științifică și etică a unor Biserici poate ajuta și alte Biserici în formarea unei atitudini comune în societatea secularizată de azi.
c) Cooperarea Stat – Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranță.
Deja reintroducerea religiei în școală, integrarea învățământului teologic liceal și universitar în rețeaua de stat, specializarea în teologie-asistență socială, prezența preoților de caritate în diferite instituții ale Statului (armată, spitale, penitenciare), reprezintă un potențial important pentru o cooperare fructuoasă în rezolvarea multor probleme de ordin spiritual, moral, pastoral și social cu care se confruntă familia azi. (Fragment din volumul „Dăruire și dăinuire – raze și chipuri de lumină din istoria și spiritualitatea românilor”, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Trinitas, Iași)
