Speranța de viață a crescut în UE la peste 79 de ani, mai mult ca în anii 1990. În România este sub 75 de ani

Speranța de viață a progresat în Uniunea Europeană comparativ cu anii 1990, dar disparitățile între țări persistă, România figurând printre statele cu o medie redusă, de până în 75 de ani, anunță Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citată de AFP, informează Mediafax.În medie, speranța de viață în cele 28 de state membre UE a fost de 79,2 ani în 2012, cu 5,1 ani mai mult decât în anii 1990.”Acest progres se explică în principal prin reducerea mortalității cauzată de boli cardiovasculare, în special la persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani”, explică OCDE.Spania, cu o speranță de viață de 82,5 ani, Italia, cu 82,4 ani, și Franța, cu 82,1 ani, sunt țările europene cu cele mai ridicate speranțe de viață.

Recomandări

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”